Cultivarea şi traficul de droguri se poate pedepsi cu închisoare de la 5 până la 25 de ani – pentru droguri de mare risc
În Parlament a fost depus un proiect de lege care prevede închisoare până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul și deținerea de droguri de mare risc. Dacă faptele prevăzute în proiect au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 30 de ani.
Cultivarea şi traficul de droguri se poate pedepsi cu închisoare de la 5 până la 25 de ani – pentru droguri de mare risc – şi interzicerea unor drepturi, prevede o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, depusă la Parlament.
Potrivit proiectului, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă aceste fapte au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul, ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă aceste fapte privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani. Dacă aceste fapte privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 5 ani.
Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea cu intenţie de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise, cu intenţie, de către medic, sau a unei reţete medicale falsificate. Obţinerea de droguri de mare risc prin folosirea unei reţete medicale prescrise cu intenţie, de către medic, sau a unei reţete medicale falsificate se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani. Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Proiectul prevede pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 30 de ani dacă faptele prevăzute au cauzat un deces
Dacă faptele prevăzute în proiect au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 30 de ani şi interzicerea unor drepturi.
„Drogurile reprezintă un subiect care preocupă, la această oră, societatea românească, având în vedere că atât traficul, cât şi consumul ilicit de droguri au luat o amploare deosebită, afectând o mare parte a populaţiei, printre care foarte mulţi minori. Având în vedere evoluţia acestui fenomen al traficului şi consumului ilicit, în contextul a ceea ce vedem se întâmplă, zilnic, în ţara noastră, considerăm necesară modificarea legislativă, aşa cum este ea prezentată, fiind mai mult decât justificată majorarea limitelor pedepselor prevăzute de Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri„, atrag atenția iniţiatorii, în expunerea de motive.
CITEȘTE ȘI:
Noi reguli moderne pentru cei 24.000 deținuți din România. Deținuții vor fi testați antidrog