Cum a arătat Bucureștiul în ziua în care soarta României s-a schimbat pentru 45 de ani. Ceaușescu și lideri comuniști eliberați din penitenciare i-au întâmpinat pe ruși. ”Cei fără avere sau naivi sperau într-o minune. Ea nu a venit” – GALERIE FOTO

După ce, pe data de 23 august, regele Mihai I a luat decizia de a-l demite și aresta pe mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului, România a întors armele împotriva armatei naziste și a demarat tratative cu Aliații, declarând război Germaniei și Ungariei.

Acordul de Armistițiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, a fost ulterior semnat la Moscova, pe 12 septembrie 1944, acord în care au fost stabilite modalitățile politice de guvernare, precum și plata de despăgubiri materiale către URSS în valoare de 300 milioane de dolari, defalcate pe 6 ani, sub formă de bunuri.

Înainte de semnarea acestui acord, însă, 30 august 1944 rămâne în istorie ca ziua în care așa-numita ”armată eliberatoare sovietică” a intrat în București, prin nord-est, tancurile rușilor făcându-și apariția la barierele Pantelimon și Colentina.

Rușii, întâmpinați ca ”eliberatori” de comuniștii autohtoni

Alături de armata germană, armata română ajunsese până la Stalingrad. Ulterior a început dezastrul și o retragere care a culminat cu actul de la 23 august, comuniștii făcând în așa fel încât să apară în postura de ”eroi ai neamului”.

Sprijiniți de Moscova, comuniștii din România i-au întâmpinat, entuziaști, pe ruși, și ”cei mai mulţi veneau direct din puşcării şi lagăr, de la Târgu Jiu şi Caransebes, eliberaţi după decretul de amnistie dat de rege la 23 august 1944. Fuseseră judecaţi şi închişi pentru conspiraţie împotriva statului român, pe care doreau să îl transforme într-unul de tip sovietic”, notează Stelian Tănase pe blogul său.

”Aveau ocazia acum să îşi aplice ideile inspirate de Lenin şi Stalin, dirijaţi şi plătiţi de Komintern. Printre cei veniţi să întâmpine soldaţii și ofiţerii Armatei Roșii la Colentina şi Pantelimon îi găsim pe Gheorghiu Dej, Gh. Apostol, Chivu Stoica, Nicolae Ceauşescu, Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi, Emil Bodnăraş, I. Gh. Maurer, Alexandru Moghioroş, Gh.Agiu, Constantin Părvulescu…

Ana Pauker lipsea, se găsea încă la Moscova – va ajunge în Bucureşti la 16 septembrie, aterizând la aeroportul Băneasa. Și Lucreţiu Pătrăşcanu lipsea, se gasea într-un avion pe ruta Constanţa-Odesa-Moscova. Mergea să semneze armistiţiul cu Aliaţii. De fapt cu Kremlinul”, scrie Stelian Tănase.

Bucureștenii, de la spaima de ocupația rusească la sloganuri, fanfare și discursuri

Bucureștenii se temeau de actele de vandalism ale Armatei Roșii, de tâlhării și de violuri, dar au fost mobilizați și au întâmpinat cu frenezie mai mult sau mai puțin mimată tancurile sovietice.

Flori, sloganuri, pancarte, discursuri, cântece mobilizatoare interpretate de fanfară. Istoria României avea să se schimbe dramatic în următorii aproape 50 de ani, dar ziua de 30 august 1944 a însemnat un ”recital de forță” al rușilor și al comuniștilor, pentru care abia atunci se deschideau noi perspective politice.

Mulți dintre bucureștenii de rând știau, totuși, că dincolo de scandări și de flori aruncate peste tancurile rușilor, situația era departe de a fi liniștitoare.

Circulau toate fantasmele. Motive de teamă, nenumărate. Bucureşteanul se temea de jafuri, violuri şi ucideri. De kolhozuri, confiscarea proprietăţilor (case, magazine etc.). De Siberia, de poliţia secretă şi mai ales de Stalin, despotul de la Kremlin. Se ştia despre represiunea şi teroarea din anii ’30, de metodele dure cu care câştigase războiul. Aceleaşi metode urmau să fie aplicate şi într-o ţară ocupată cum era România. Puţini îşi făceau iluzii că va fi bine”, mai notează scriitorul, istoricul și politologul Stelian Tănase, cel care a scris cartea ”Anatomia Mistificării – 1944-1989”.

”Prudenţii, cei lucizi, realiştii, îşi făceau bagajele după ce îşi trimiteau banii în occident, şi plecau şi ei. Cei fără avere sau naivi sperau într-o minune. Ea nu a venit. A fost cea mai lungă ocupaţie, 14 ani, plus alții 30 de ocupație bolşevică românească”, mai scrie Stelian Tănase.

Ocupația sovietică din 1944 nu a fost o premieră

Istoricul reamintește că ziua de 30 august 1944 nu reprezenta o premieră, și asta pentru că, timp de aproape 200 de ani, ruși își făcuseră un ”obicei” de a ”poposi” la București. Au ajuns în oraș în 1769, în 1806/1812 și în 1828. Dar periplul acestora nu s-a încheiat, Bucureștiul fiind ”vizitat” și în 1848/1849 – pentru a înăbuși Revoluția -, în 1854 sau 1877, atunci când ”le-a plăcut atât de mult, încât au uitat să mai plece”. Au mai ajuns la București în 1916, tot ca ”aliați”, iar în ziua de 30 august 1944 au venit din nou pentru a scrie, prin comuniștii români, o filă dramatică din istoria României.

”Ocupaţia din 1944 nu era o premieră. De aproape 200 de ani, ruşii poposeau la Bucureşti în timpul campaniilor lansate de Sankt Petersburg spre Constantinopol. Acum, direcţia era Berlin. Prima dată, ruşii au văzut turlele bisericilor de pe Dâmboviţa în 1769, sub comanda generalului Suvorov. Au intrat tot prin Colentina şi Pantelimon, barierele de Nord-Est şi Est ale oraşului.

De atunci, cam la o generaţie, au poftit mereu să-şi campeze armatele prin mahalale, maidane, în hanurile, casele boiereşti şi negustoreşti bucureștene. În 1806/1812, Kutuzov (Mihail Kutuzov, feldmareșal țarist – n.r.) a stat la Hanul lui Manuc. S-a retras abia cînd Napoleon a invadat Rusia cu La Grande Armee. Planurile ţarului Alexandru l erau să stabilească graniţa Imperiului pe Dunăre, aşa cum dorise şi ţarina Ecaterina cea Mare cu Suvorov, iar Valahia să devină gubernie de la margine de Imperiu. Ruşii au revenit în 1828, 16 ani mai tîrziu”, reamintește Stelian Tănase.

Cum s-a scris o ”istorie amară” sub focuri de artificii

Ziua de 30 august 1944 marca și o săptămână de când mareșalul Ion Antonescu și miniștrii săi fusese arestați. Din nou, comuniștii au luat ”caimacul” cum se spune, Ion Antonescu fiind preluat din Palatul Regal și transportat în Vatra Luminoasă, acolo unde stătea (în chirie) liderul comunist Emil Bodnăraș. Ulterior, rușii au făcut ceea ce știau cel mai bine. Ion Antonescu și colaboratorii săi au fost duși la Moscova, pentru interogatorii, în timp ce la Bucureşti era instalat noul Guvern condus de generalul Constantin Sănătescu.

”Lucreţiu Pătrășcanu, cu Barbu Știrbey, Constantin Vișoianu etc. au semnat la Moscova armistiţiul, la 12 septembrie, după ce delegaţia română a văzut un spectacol cu focuri de artificii. Întrebând ce se sărbătoreşte, li s-a spus «eliberarea Bucureştiului de către glorioasa armată sovietică!» Delegaţii români lăsaseră oraşul curăţat de trupele germane. Li s-a servit o lecţie amară despre felul cum se scrie istoria”, arată Stelian Tănase.