Prima pagină » Actualitate » Cum a fost SANCȚIONATĂ profesoara care a făcut-o „imbecilă și analfabetă” pe Ligia Deca

Cum a fost SANCȚIONATĂ profesoara care a făcut-o „imbecilă și analfabetă” pe Ligia Deca

Cum a fost SANCȚIONATĂ profesoara care a făcut-o „imbecilă și analfabetă” pe Ligia Deca

Profesoara din Maramureș, înregistrată de elevi în timp ce o făcea „imbecilă” pe Ligia Deca, ministrul Educației, a fost sancționată.

Astfel, Consiliul de Administrație al Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației a decis ca profesoara de limba latină care a înjurat-o pe Ligia Deca, ministrul Educației, în fața elevilor, să fie sancționată cu diminuarea cu 15% a salariului, vreme de șase luni.

„Ancheta Inspectoratului Școlar Județean Maramureș este gata, dar așteptăm să se finalizeze și cea a Corpului de control al Ministerului Educației, iar rapoartele să fie făcute publice până cel târziu la început de septembrie. Juridic, nu poți pedepsi o persoană de două ori pentru aceeași faptă, deci din punctul meu de vedere lucrurile s-au încheiat aici“, a declarat prof. Mihai Pop, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, potrivit Graiul Maramureșului.

„Potrivit imbecilei de ministră pe care o avem, este o imbecilă, este o analfabetă, (…) și sper că o să scăpăm de ea, așa, avem o ministră și cine conduce țara, care în viața ei n-a predat o oră. Nici măcar n-a intrat într-o sală de clasă. Și este ministrul Educației. Vă pot încheia cu două note, potrivit ei”, le spunea profesoara, la clasă elevilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?