Monica Bârlădeanu, în vârstă de 42 de ani, este astăzi o actriță și vedetă de televiziune foarte cunoscută. Însă, cu ani în urmă, aceasta a fost refuzată la TV. Actrița a mers să dea probe pentru rubrica Meteo, însă demersul ei nu a avut succesul scontat.
Pe Monica Bârlădeanu, telespectatorii au văzut-o în ultima vreme în serialul de televiziune ”Vlad”, de la Pro TV. Însă, de-a lungul anilor, aceasta a jucat în numeroase filme și a prezentat diverse emisiuni.
Acum se bucură de succes, însă cu ani în urmă a fost refuzată la televiziune.
Monica Bârlădeanu a dat probă la rubrica Meteo, la Pro TV, find refuzată, iar actrița a povestit ce motiv a fost invocat.
“Am dat prima dată o probă pentru rubrica Meteo, la Pro TV, și am picat. Mi-au zis că televiziunea nu e pentru mine, că am gura strâmbă! Atunci am primit un telefon de la Radu Moraru să dau o probă pentru o emisiune nouă la B1 TV, post care tocmai se lansa. Când am dat proba eram praf. Nu știu nici acum cum de m-au vrut!“, a explicat Monica Bârlădeanu la o emisiune online, potrivit click.ro.
Monica Bârlădeanu a lucrat, pe vremea adolescenței, ca ospătăriță pentru a face rost de bani și pentru a-și ajuta familia.
”Familia mea avea o situaţie foarte precară financiar. Tatăl meu murise, mama era educatoare. Îţi iei banii pe vară şi într-o lună s-au dus, că ai trei copii. Când am ajuns la o vârstă la care am simţit că se poate conta pe mine, 16, exact în vara din a 10-a, am vrut foarte tare să contribui şi să îmbunătăţesc cumva situaţia noastră. Şi atunci m-am angajat ospătăriţă la o terasă. Lucram 24 cu 48, tu ştii ce înseamnă asta? Astăzi nici nu pot să îmi imaginez, deşi fratele meu mai mare e pompier şi lucrează pe programul ăsta.Când eşti ospătar, eşti în picioare tot timpul. Dar vezi, asta spun… atunci corpul meu ducea toate abuzurile astea. Nopţi nedormite şi mi-a plăcut foarte tare, ţin minte prima senzaţie pe care am avut-o în momentul în care am câştigat primii bani, şi primii bani erau din bacşiş, nu era salariu. Când a ajuns la salariu şi s-a uitat în buletinul meu, îţi dai seama, eram totuşi un minor, dar erau anii ’90”, a povestit vedeta într-un interviu.
La podcast-ul “S-a și râs”, moderat de Maria Popovici, Mincu și Banciu, Monica Bârlădeanu a făcut dezvăluiri despre scenele de amor pe care le-a filmat pentru serialul ”Vlad”, de la Pro TV, unde interpretează personajul Carla Dumitrache.
”De obicei, când avem de filmat scene de sex e ciudat, pentru că partenerii mei sunt p… ați pe ei. Dar le propun înainte să mă pipăie, ca să fie obișnuiți în timpul filmării, să se detensioneze. Le zic: ”uite ăștia sunt sânii mei, ăsta e fundul, pune mâna pe ei!”. Aradits, de exemplu, trebuie să se împrietenească cu tine înainte, să stea de vorbă vreo două ore cu tine ca sa fie relaxat în timpul scenelor de sex. Îi trebuie o anumită pregătire”, a povestit Monica Bârlădeanu, potrivit informațiilor protv.ro.