Cum a reacționat o vânzătoare din Grecia, după ce a văzut că în magazinul ei au intrat doi români: „Ați venit să…”
O româncă a povestit, pe un forum dedicat turiștilor din țara noastră care merg în Grecia, ce s-a întâmplat când a intrat într-un magazin. „Am avut cel mai plăcut sentiment de recunoștință din partea Elenă”, a fost concluzia acesteia.
„Aseară (marți, 24 iunie-n.r.), după balaceală, am intrat într-un market pentru cumpărături. Am ajuns la casă și, ca de obicei, schimbi o vorbă și încerci să spui și tu puținele cuvinte care le mai știi în greacă. M-a întrebat vânzătoarea, care era și proprietara magazinului și a tavernei Zorba, de lângă magazin, de unde suntem. Am spus că din România. Femeia s-a întors spre un altul, și a spus ceva în greacă, apoi s-a întors spre noi și a spus: «Voi sunteți frații noștri, ați venit să stingeți incendiul în Grecia», și mi-a mulțumit zâmbitor. În acel moment am fost mândră de Țara mea și am spus în gând: Deci suntem văzuți și altfel. Am plecat mândră de acolo”, a scris Margareta P., pe pagina de Facebook care găzduiește forumul respectiv.
Sute de pompieri români au ajutat, anul trecut, la stingerea incendiilor din Grecia
Sute de pompierii români au fost trimişi anul trecut, în luna august, să lupte cu incendiile devastatoare din Grecia provocate de caniculă. Inițial, au ajuns 108 pompieri şi 22 autospeciale.
Grecia, o ţară des frecventată de români în concedii, este devastată des de incendii care fac ravagii în toată țara pe fondul caniculei.
Tot anul trecut, după ce unele focare s-au reaprins, România a trimis în Grecia 142 de pompieri, cu opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenție, precum și alte mijloace de sprijin logistic, printre care și o dronă.