Cum a reacționat un bărbat adoptat după ce A DESCOPERIT că soția sa îi era, de fapt, soră: ”Este mama copiilor noștri”
Un bărbat care fusese adoptat la scurt timp după ce s-a născut a trecut, peste ani, printr-un șoc teribil. A cunoscut o femeie, s-au îndrăgostit, a urmat căsătoria. Cei doi au împreună doi copii și o căsnicie de șase ani, însă, la un moment dat, o informație surprinzătoare le-a bulversat viața.
La un moment dat, soția bărbatului s-a îmbolnăvit, iar acesta a dorit să îi doneze un rinichi. Firește, a fost supus unor teste medicale, pentru a fi verificată compatibilitatea, acesta fiind momentul în care au aflat că sunt, de fapt, frate și soră.
Bărbatul și-a povestit această experiență de viață în mediul online, dezvăluind că a decis să se testeze pentru a vedea dacă poate fi donator după ce rudele soției sale s-au dovedit a fi incompatibile cu aceasta.
”Soția mea s-a îmbolnăvit după ce s-a născut fiul nostru și acum are nevoie de un transplant de rinichi. Am verificat printre rudele ei și niciuna dintre ele nu era compatibilă sau un donator viabilă. Am decis să mă testez pentru a vedea dacă pot dona. Zilele trecute am primit un telefon în care mi s-a spus că sunt compatibil.
Medicul a spus apoi că vrea să facă teste suplimentare din cauza unor informații din rezultatele testelor de țesut HLA (antigenul leucocitar uman). Nu am stat prea mult pe gânduri și am fost de acord”, a povestit bărbatul, potrivit Mirror.
Un procent de compatibilitate anormal de ridicat
În urma testelor pe care le-a efectuat, bărbatul a aflat – stupefiat – că el și soția lui aveau un procent de compatibilitate anormal de ridicat.
A fost confuz, nu știa ce să mai creadă, a cerut explicații suplimentare, fiind intrigat de informațiile primite din partea medicilor.
”Am fost confuz, am fost șocat. Medicul mi-a explicat că – din cauza modului în care informațiile ADN se transmit din generație în generație – un părinte la un copil ar putea avea o potrivire de cel puțin 50 la sută, iar frații ar putea avea o potrivire de 0-100 la sută. Era rar să ai o compatibilitate mare între soț și soție. Am întrebat ce înseamnă asta. (…)
Suntem înrudiți – nu, nu glumesc. Și nu știu ce să fac mai departe, dar știu că ar putea fi greșit. Este soția mea și mama copiilor noștri”, a mai povestit bărbatul, potrivit sursei citate mai sus.
Internauții l-au sfătuit să își ducă viața mai departe, cu atât mai mult cu cât este fericit alături de soția sa și au împreună doi copii.
”Dacă ești fericit, ești fericit. Donează rinichiul sorei tale și continuați să fiți părinți grozavi pentru copiii voștri”, a scris cineva, iar un altul a punctat că dacă totul a fost ”grozav” atâta vreme, atunci nimic nu mai trebuie schimbat.
Citește și: