Cum a reuşit un model australian să-i fure un sărut prinţului Charles. Imaginea face înconjurul lumii
În urmă cu mai bine de 40 de ani, când actualul rege al Marii Britanii (pe atunci Prinţul Charles) se afla în Australia, modelul Jane Priest a ieşit în fugă din valuri şi l-a sărutat. Fotografia celebră face şi acum înconjurul lumii.
Era o zi frumoasă pe plaja Cottesloe din Perth, Australia de Vest, în martie 1979, scrie CNN. Prinţul Charles, pe atunci în vârstă de 30 de ani, fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a – şi viitor rege – făcea un turneu în acest stat, în numele mamei sale. Şi în timp ce-şi termina înotul obişnuit de la ora 6.30 dimineaţa, Charles a fost interceptat de Jane Priest, un model de 26 de ani, îmbrăcată în bikini, care a chicotit în timp ce şi-a pus mâinile pe umerii timidului prinţ şi, spre surprinderea lui, i-a „plantat” un sărut pe obraz.
Momentul „Bond” – care a fost surprins de aparatul de fotografiat – nu a fost însă chiar atât de spontan pe cât ar putea părea la prima vedere. Într-un documentar din 2013, fotograful regal Kent Gavin a recunoscut că i-a cerut lui Priest să „alerge şi să-l sărute” pe Charles pentru a crea o oportunitate foto.
Dar, într-un interviu acordat în 2012 ziarului londonez Evening Standard, Jane Priest a explicat cum întâlnirea, menită să-l „facă pe Charles mai accesibil”, nu a decurs chiar aşa cum fusese planificată. „Când m-a văzut, s-a scufundat în apă, aşa că m-am gândit să îl urmez, dar când am intrat, el a ieşit”, a povestit Priest pentru cotidianul britanic. „Aşa că l-am urmat afară, cu părul distrus, machiajul distrus şi m-am simţit ca o idioată. De fapt, m-am dus şi mi-am pus mâinile pe pieptul lui pentru a-i da un sărut, iar Charles a spus: Nu, nu te pot atinge, nu te pot atinge”, a povestit fostul fotomodel.
Foto: Captură CNN / Twitter
Cu toate acestea, fotografia – care a fost anunţată ca arătând transformarea unui tânăr cândva timid şi incomod într-un prinţ dezirabil – a făcut cu siguranţă valuri, apărând pe primele pagini ale ziarelor şi revistelor din întreaga lume. Rămâne una dintre rarele ocazii în care un prinţ britanic a fost fotografiat în costum de baie şi, cu siguranţă, în pantaloni atât de scurţi.
Imaginea din 1979 i-a conferit, de asemenea, o faimă peste noapte lui Jane Priest, pe atunci o tânără mamă a unui copil, care a continuat să aibă o carieră de succes în modeling şi televiziune.