Cum acționau SPIONII ruși în Slovenia. Povestea unei „familii obișnuite, stătea la nr. 35”
Una dintre cele mai importante operațiuni desfășurate de serviciile secrete din Slovenia a dezvăluit cum operau spionii ruși pe teritoriul acestui stat. Sub masca unei familii obișnuite, agenții Kremlinului colectau informații despre tot ce se întâmplă în societatea slovenă.
Potrivit The Guardian, cei doi ar face parte dintr-o vastă rețea de spionaj, care se întinde dincolo de granițele Uniunii Europene.
O familie liniștită, venită din America de Sud
Maria Mayer și Ludwig Gisch au venit la Ljubljana în 2017, împreună cu cei doi copii minori. Cei care i-au cunoscut au doar cuvinte frumoase despre acest cuplu care a lăsat viața din America de Sud pentru traiul în Europa Centrală. „Prietenoși, dar nu copleșitori, curioși, dar nu indiscreți”, îi caracterizează vecinii.
În Slovenia, Maria a deschis o galerie de artă online, iar Ludwig, o firmă de IT. Pentru cine îi întreba, ei povesteau că s-au mutat din Argentina de teama ratei tot mai mari a infracționalității, iar peisajul montan liniștit al Sloveniei a părut a fi locul ideal.
Cel puțin 10 persoane care au vorbit cu jurnaliștii englezi au scris că spionii ruși care locuiau la numărul 35 „păreau o familie obișnuită”. Vă puteți imagina șocul trăit când s-a aflat de arestarea celor doi, Maria Mayer și Ludwig Gisch devenind țintele celei mai ample operațiuni a serviciilor secrete slovene. La percheziția domiciliară, polițiștii au găsit „un munte de bani” în casa cuplului, „luându-le câteva ore bune să îi numere pe toți”, după cum relatează The Guardian.
Rusia a recunoscut tot
Cei doi au fost reținuți, iar copiii, plasați în grija serviciilor sociale. Surse din sistem au precizat că Ljubljana a primit un pont de la o agenție de spionaj din străinătate și astfel s-a ajuns la arestarea rușilor.
„Suspecții sunt membri ai unui serviciu de informații din străinătate, care au folosit documente străine de identitate obținute ilegal pentru a locui și trăi în Slovenia cu identități false și pentru a sustrage informații”, a declarat Drago Menegalija, un purtător de cuvânt al Poliției slovene.
Din câte se pare, Mayer și Gisch lucrau pentru Serviciul de Informații Externe al Rusiei, temutul SVR. Mai mult, Moscova ar fi recunoscut pe loc că cei doi sunt agenți secreți și dorește să îi recupereze, în acest sens demarând negocierile cu autoritățile din Slovenia.
Vastă rețea de „ilegali”
Se bănuiește că Maria Mayer și Ludwig Gisch ar face parte dintr-o rețea de „ilegali” mult mai vastă, despre care abia acum se strâng date. Puse cap la cap, informațiile duc spre această teorie.
De exemplu, la scurt timp după arestarea celor doi, o femeie din Grecia și un bărbat din Brazilia au părăsit cele două țări, de teamă să nu fie deconspirați și ei. Mai departe, autoritățile din Olanda și Norvegia au arestat câțiva „ilegali” despre care se crede că lucrau pentru serviciile secrete ruse.
Tot în acest context, un paznic de la ambasada Marii Britanii din Germania a fost arestat după ce s-a descoperit că, de ani buni, oferea informații spionajului rus.
„Maria și Ludwig au reacționat foarte stoic. Este clar că sunt profesioniști, nu vorbesc”, a povestit una dintre surse pentru The Guardian.