Cum arată Călin Donca la ieșirea din arest. Omul de afaceri a fost așteptat de soție: ”Tremur toată”

Publicat: 16 12. 2023, 13:01
Actualizat: 16 12. 2023, 13:11

Călin Donca, cunoscutul om de afaceri acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală, înșelăciune și manipularea pieței de capital, a ieșit din închisoare. Magistrații Tribunalului Brașov au decis să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.

La ieșirea din arest, Călin Donca a fost așteptat de către soția sa, vizibil emoționată. Tremur toată, ca și când ai frisoane, atunci când ai febră”, a spus Oriana Donca jurnaliștilor prezenți.

Vizibil îmbătrânit, cu o barbă lungă, Călin Donca le-a spun jurnaliștilor că locul din care abia a ieșit este un coșmar: ”Un minut are 1.000 de secunde, a fost o experienţă foarte dureroasă”, a precizat omul de afaceri.

După trei luni petrecute în spatele gratilor, Călin Donca, a fost eliberat ieri din penitenciar. Curtea de Apel Brașov a înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu.

Călin Donca, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat

Milionarul brașovean Călin Donca a fost acuzat de către procurorii DIICOT de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală, înșelăciune și manipularea pieței de capital.

În luna septembrie a acestui an, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, alături de alte două persoane cercetate în același dosar.

Procurorii de caz îl acuză că a provocat bugetului de stat, prin evaziune, un prejudiciu de peste 4 milioane de lei. În plus, Donca mai este acuzat că ar fi înșelat cu 700.000 de dolari cumpărători de bună credință ai unei criptomonede create de el.

Foto: Captura Antena 1