Cum arăta Serghei Mizil în TINEREȚE, pe vremea lui Ceaușescu. Este de nerecunoscut!

Publicat: 29 09. 2024, 17:38
Actualizat: 29 09. 2024, 17:41

Serghezi Mizil, fiul liderului comunist Paul Niculescu Mizil, are în spate o poveste impresionantă, la vârsta de 67 de ani. Însă, putină lume știe cum arăta celebrul personaj monden înainte de Revoluție.

Serghei Mizil făcea bani frumoși pe vremea comuniștilor. El aducea din străinătate lucruri la care românii doar visau, precum aparate video, casete video/audio, geci de blugi, pe care le vindea în țară la prețuri fabuloase: echivalentul unei Dacii, la o lună și jumătate.

Ulterior, a ajuns un celebru om de afaceri. „Cena” și „Cena 2” sunt două dintre restaurantele de succes în care Serghei a investit bani buni. Apoi a deținut și restaurantul „La doi vagabonzi”, pe bulevardul Tomis din Constanța, care nu a funcționat prea bine.

Afaceristul s-a aventurat și în zona imobiliară, construind un bloc cu parter și patru etaje, în zona de nord a Capitalei. Suma investită a fost de 700.000 de euro, iar apartamentele s-au vândut foarte rapid.

„Am vrut sa investesc intr-o afacere stabilă și transparentă. Cu restaurantele ai multa bătaie de cap, e greu să găsești personal bun, în ziua de astazi. Nu mai vor oamenii să muncească. Am făcut totul prin bancă, apartamentele s-au vândut foarte repede. Mai sunt câteva de lux, cu terasă. Am încredere în business-ul ăsta ți merg mai departe”, a declarat Serghei Mizil.

Tatăl său, Paul Niculescu-Mizil, a fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil și împreună au avut șase copii, din care trei adoptați. Copiii naturali sunt Serghei Mizil, Lidia Mizil și Donca Mizil. Pe Doru, Paul Niculescu-Mizil l-a înfiat înainte de a împlini 1 an, după ce a rămas orfan în urma unui accident rutier.

Serghei Mizil, artist la origini

Serghei Mizil a absolvit Arte Plastice, obținând o diplomă de pictor, și o perioadă a profesat ca artist. A făcut rochii sau curele pentru Fondul Plastic, a vândut tablouri inclusiv în străinătate, beneficiind, ca fiu de activist de Partid, de privilegiul unui pașaport.

El a fost un apropiat al lui Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu, alături de care a dus o viață de noapte impresionantă, frecventând baruri și restaurante cunoscute în epocă.

Din cercul celor doi mai făceau parte și alți fii de demnitari comuniști sau de persoane sus-puse, precum Mădălin Voicu, Jean Maurer, fiul lui Ion Gheorghe Maurer, nepoții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ghiță, Sanda și Mândra, Gino Iorgulescu, Irinel Columbeanu sau Sașa Marinescu, a cărui mamă, Iulia Marinescu, a fost primul colonel de Securitate femeie din România. .

De asemenea, Serghei Mizil a fost coleg de școală cu fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, potrivit Wikipedia.org

FOTO – Facebook