Prima pagină » Actualitate » Cum explică Raed Arafat ordinul dat pentru evacuarea Spitalului „Foișor” și de ce acțiunea a avut loc noaptea. „Îmi pare foarte rău pentru disconfortul creat”(VIDEO)

Cum explică Raed Arafat ordinul dat pentru evacuarea Spitalului „Foișor” și de ce acțiunea a avut loc noaptea. „Îmi pare foarte rău pentru disconfortul creat”(VIDEO)

Cum explică Raed Arafat ordinul dat pentru evacuarea Spitalului „Foișor” și de ce acțiunea a avut loc noaptea. „Îmi pare foarte rău pentru disconfortul creat”(VIDEO)
Raed Arafat, despre predarea ștafetei la DSU: „Cred că sunt oameni care pot să vină după mine...” / Secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU (FOTO: Facebook)

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a explicat, vineri noaptea, decizia sa de a emite ordinul de evacuare a Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” din Capitală și transformarea sa în unitate Covid.

Astfel, Raed Arafat susține că a semnat ordinul, care a fost avizat și de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, după o discuție și cu reprezentanții Ministerului Sănătății, iar întârzierea evacuării ar fi fost cauzată de prelungirea discuțiilor.

„Am avut o discuție cu managerul Spitalului și l-am informat, am informat primarul Capitalei care a zis că ne sprijină în acest sens și am început că procedura de transformare a spitalului în regim de urgență. A fost trimisă o echipă de la Direcția de Sănătate București la Spitalul Foișor ca să poată pregăti spitalul și să dea autorizațiile. Din păcate echipa noastră care a ajuns după ce a fost emis ordinal, în jurul orei 15:00, a trebuit din nou să ducă muncă de lămurire, să convingă, să explice de ce facem acest lucru, să discute cu managerul, cu medicii de la spital. Cu asta a trecut timpul. Când s-a spus în final decizia clară că acest spital va fi transformat, au început să evalueze pacienții. Erau din trei categorii: Pacienți care trebuiau transferați la alte spitale, care pot fi externați în siguranță acasă și pacienții care erau programați, internați dar nu au fost operați și pot fi reprogramați”, a explicat șeful DSU.

Potrivit lui Raed Arafat, în spital erau 105 pacienți. 13 pacienți au fost transferați cu ambulanțele la alte spitale, 25 erau programați pentru intervenții, iar 67 care erau deja operați și medicii lor curanți au considerat că pot fi transferați la domiciliu. Au fost externați unii cu ambulanțele, alții de către familii.

Raed Arafat explică și imaginile greu de suportat, cu o femeie care a fost băgată de familie în portbagaj. Spune că îi pare rău că acest lucru s-a întâmplat.

Am văzut o imagine în care o pacientă era introdusă în portbagaj. Ne-am interesat de ce s-a întâmplat acest lucru, ni s-a explicat că familia a insistat să o ia în acest mod pentru că mașina era pregătită cu o platformă. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat pentru că această pacient este clar că putea să fie transferată cu ambulanța la domiciliu”, afirmă Arafat.

În același mesaj video de pe pagina sa de Facebook, Raed Arafat a explicat de ce spitalul „Foișor” a fost evacuat noaptea.

Pentru că orice întârziere pentru noi înseamnă că putem să avem pacienți care pot să ajungă la UPU și să nu găsească nici măcar un loc de oxigen acolo. Deci cu cât UPU se blochează, pacienții pot să rămână chiar în ambulanțe., Deci, aici nu există o planificare de 3-4 zile în aceste situații. Aici, din păcate, s-a luat decizia chiar dacă noi o discutăm de dimineață astăzi și poate de ieri aveam de gând că trebuie să facem o soluție poate pentru încă un spital, dar astăzi, când am început să analizăm amănunțit acest lucru, decizia trebuia să fie luată pentru că se știa că va exista o presiune mai mare pe UPU-uri, dacă nu găsim locuri pentru acești pacienți. De ce s-a făcut în cursul nopții? Pentru că s-a întârziat în discuții și în lămuriri la spitalul respectiv, în prezența DSP, celor de la Primărie, care reprezintă direct serviciile medicale de la Primărie, Foișorul aparținând de Primărie, în prezența celor de la DSU. Totuși, această activitate a durat până a început evacuarea”, a specificat Raed Arafat.

În al doilea rând, evacuare s-a făcut în timpul nopții pentru că nu se putea aștepta dimineața, potrivit șefului DSU, dacă evacuarea ar fi început sâmbătă dimineața ar fi însemnat că spitalul nu putea fi preluat și pus în funcțiune decât după-masă.

Noi încercăm să îl punem în funcționare cât mai repede. Cu cât spitalul este mai liber, mai rapid, cu cât spitalul poate să intre în rolul lui de spital COVID mai rapid pentru pacienții care așteaptă și a căror stare este critică și sunt chiar în pericol vital. Asta este de ce s-a făcut evacuarea noaptea. Ne pare rău, știu că este un disconfort dar una este a genera un disconfort și alta este a nu acționa ca apoi să regretăm că nu am făcut mai repede și avem pacienți care nu putem să îi transferăm nicăieri și avem pacienți pe care nu putem să îi tratăm nicăieri în UPU-uri pentru că ele s-au umplut”, a mai spus Arafat.

La acest moment, în București cazurile de COVID-19 sunt în scădere, situația se stabilizează ca număr de cazuri, dar gravitatea celor care ajung la spital este mare, scrie Mediafax.

„Îmi pare foarte rău pentru disconfortul creat, dar între a interpreta că noi ne batem joc de pacienți și a spune că noi încercăm să salvăm viața unor pacienți, eu cred că mai degrabă este a doua parte. Încercăm să salvăm viața a cât mai mulți pacienți care au nevoie de intervenția noastră și au nevoie de astfel de facilități cum este Spitalul Foișor, care este un spital foarte bine pus la punct, cu secție de ATI foarte bine pusă la punct. În același timp vom continua să găsim soluții fără să deranjăm mult, dar în același timp vreau să se înțeleagă că cu cât vin mai mulți pacienți în UPU și cu cât pacienții din ATI stau mai mult pentru că au o șansă în plus în ATI în zilele de astăzi și stau mai mult sub tratament, cu cât trebuie să găsim soluții. Soluții pot să însemne reducerea activității elective în spitale, să mai luăm un număr de paturi din paturile care nu erau destinate COVID, ca și cele de la Foișor și să le transformăm în paturi COVID pentru o durată de timp, de 3 – 4 săptămâni, până se întoarce situația la a fi mai puțin presantă, mai aproape de normalitate”, a mai arătat dr. Arafat.

El mai spune că astfel de decizii sunt decizii grele, dar sunt necesare ca să fie prevenită pierderea unor vieți.

„Primul pas a fost să găsim locuri, chiar și la distanță”

Raed Arafat a mai explicat, pe pagina sa de Facebook, că de dimineață a primit un telefon de la managerul Spitalului „Sfântul Pantelimon”, care l-a anunțat că sunt 18 pacienți fie intubați-ventilați, fie ventilați neinvaziv în unitatea de primiri urgență.

„Primul pas a fost să găsim locuri, chiar și la distanță. La Iași, unde a fost operaționalizat unul dintre tirurile de terapie intensivă mobile, am transferat cu ajutorul unui avion trei pacienți, după care doi pacienți au fost duși la Spitalul Gerota, însă era clar că este doar o soluție de moment. Am început să căutăm soluții care pot fi rapid implementate și care să ne permită să transferăm mai mulți pacienți și să creăm capacitate în București. Una dintre soluții este al treilea tir de terapie intensivă care este la Spitalul „Victor Babeș” și pentru care se făceau lucrări de conectare și care urma să fie finalizat mâine dimineață. Încercăm să îl finalizăm astăzi, în cursul nopții. Acest tir va putea prelua cel puțin 8 – 9 pacienți de terapie intensive, pentru care există și echipa medicală”, spune dr. Raed Arafat.

Următoarea soluție a fost să mai fie desemnat un spital pentru a prelua bolnavii COVID și transformat complet în spital COVID.

„În acest moment avem cel puțin două spitale de urgență în București care au fost transformate total în spital COVID: „Sfântul Ioan” și Spitalul Județean Ilfov. Transformarea a încă unui spital de urgență în spital COVID putea să infecteze foarte serios cazurile de urgență, așa că ne-am îndreptat către un spital care nu primește urgențe, decât mai puțin și care are operații programate și poate fi transformat și care să aibă o secție de terapie intensivă cu un număr mai mare de paturi. Atunci ne-am îndreptat spre Spitalul Foișor. Are 21 de paturi de terapie intensivă și există cel puțin 200 de paturi cu oxigen, din care 90 ar putea fi folosite pentru pacienții COVID”, a mai spus Arafat.

SURSE: Medicii de la Foișor s-au opus transformării spitalului în unitate COVID-19. Conducerea îl anunțase pe Vlad Voiculescu că spitalul nu poate avea circuite pentru COVID

Situație șocantă la Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor din Capitală. Unitatea sanitară devine spital COVID-19, iar pacienții non-COVID sunt mutați în alte spitale, vineri, în toiul nopții.

Surse medicale au declarat, pentru GÂNDUL.RO,managerul unității sanitare și medicii s-ar fi împotrivit acestei proceduri.

Într-un memoriu adresat lui Vlad Voiculescu, conducerea Spitalului Clinic ”Foișor” a precizat că nu se pot face circuite separate și linie pentru realizarea unui circuit COVID-19, iar unitatea medicală nu dispune de aparatură de ventilație. Medicii spun că, în ciuda acestui lucru, s-a luat decizia de a transforma spitalul în unitate COVID-19.

Președintele Federației Sindicale Sanitas, Viorel Hușanu, cere demisia lui Vlad Voiculescu, după mutarea pacienților de la Foișor

Președintele Federației Sindicale Sanitas, Viorel Hușanu, i-a cerut vineri seara, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, ca urmare a evacuării pacienților de la Spitalul Foișor din Capitală. Acesta susține că ministrul Voiculescu nu este „capabil de nimic”.

„Dragă Vlad, știu că ai o sută de consilieri (onorifici), dar de data asta simt că ai nevoie de sfatul meu: DEMISIA!

Un ministru ar trebui să aibă grijă de toți pacienții, de tot personalul medical, iar tu nu ești capabil de nimic!”, a scris Hușanu pe Facebook.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și