Cum explică șeful Termoenergetica frigul din casele bucureștenilor: „Trebuie să pornim ușor, să nu crape sistemul” | EXCLUSIV
Directorul general al Companiei Termoenergetica, Claudiu Crețu, a declarat, pentru Gândul, că furnizarea agentului termic în București trebuie făcută treptat, să nu crape sistemul. Șeful fostului Radet mai spune că anul acesta s-au modernizat doar 15 kilometri de conductă, din totalul de 1.000 de kilometri de rețea primară.
„Sistemul este în pragul colapsului, în ultimii zece ani s-a tot spus că Radet are datorii la Elcen, apoi a intrat în insolvență, iar în cele din urmă în faliment, în 2019.
În concluzie, lispa de investiții și lispa de finanțare au dus la o degradare din ce în ce mai mare a sistemului”, a declarat Claudiu Crețu pentru Gândul.
Directorul general al Termoenergetica este de părere că banii pentru investițiile în sistemul de termoficare s-au dus „pe panseluțe”.
„Trebuie să ne apucăm de treabă, să modernizăm sistemul prin alocarea de fonduri. În ultimii zece ani, banii noștri ai tuturor s-au dus în borduri, panseluțe și concerte, și nu în infrastructură”, este de părere Claudiu Crețu.
Potrivit acestuia, în prezent sunt oprite două CET-uri în Capitală, ceea ce îngreunează foarte mult furnizarea agentului termic.
„Cet Grivița și Energo Vest sunt oprite din cauza prețurilor foarte mari la gaze”
„În prezent, Cet Grivița și Energo Vest sunt oprite din cauza prețurilor foarte mari la gaze, dar care se vor deschide. Mai sunt și lucrări care trebuie încheiate, și cred eu că în curând va fi mai bine.
Problema este că sistemul nu poate fi pornit dintr-o dată, trebuie pornit ușor, să nu crape, pentru că nu face față presiunii dintr-o dată, este o problemă de fizică, apa fierbinte dilatează conductele care sunt foarte vechi”, este de părere Crețu.
Șeful fostului Radet mai spune că în această iarnă va fi „un pic mai bine” ca iarna trecută, dar „depinde și de temperaturi”.
„Anul acesta s-au făcut 15 kilometri dintr-o mie”
„Lucrurile se vor schimba când vor începe investițiile pe fondurile europene. Anul acesta s-au făcut 15 kilometri dintr-o mie. Vă dau un exemplu: Oradea și-a modernizat întreaga rețea pe fonduri europene, iar iarna trecută nu au avut nici măcar o avarie.
Eu cred totuși că de la 1 noiembrie va fi mai bine, vor porni și cele 2 cet-uri, și mai avem și câteva lucrări care trebuie finalizate. Pornim treptat”, conchide Claudiu Crețu.
Bucureștenii îngheață de frig în case
Aproape tot Bucureștiul este afectat în prezent de lipsa furnizării agentului termic, iar bucureștenii au înghețat de frig în case zilele trecute, dar mai ales nopțile, când în Capitală a fost foarte frig.
Marți, pe site-ul Termoenergetica apar mii de blocuri de pe sute de străzi, care sunt afectate de lispa agentului termic.
„Funcționare deficitară a încălzirii din cauza manevrelor de echilibrare hidraulică a rețelei termice”, scrie în dreptul blocurilor afectate.
Pe lângă faptul că sistemul este ciuruit, se mai scumpește și gigacaloria, cu peste 100 de lei.
„Estimarea este că preţul total al gigacaloriei nu o să mai fie 490 de lei, cum este acum, o să fie undeva la 600 de lei, dar asta depinde de mai multe, răspunsul final o să vină de la ANRE prin noiembrie, adică pe 27 octombrie pentru 1 noiembrie”, a declarat Nicușor Dan la Europa FM.