Cum faci un PAȘAPORT pentru copil în 2024? Lista actelor necesare și taxele pentru eliberarea documentului
Părinții care intenționează să călătorească cu cei mici în afara țării trebuie să se asigure că dispun de toate documentele necesare pentru a evita întârzierile și inconveniențele. Iată de ce acte ai nevoie pentru a-i face pasaport copilului înainte de a pleca în concediu.
Procedura de eliberare a pașaportului pentru copii implică respectarea unui set de acte și plata unor taxe stabilite de Direcția Generală de Pașapoarte.
Există două tipuri de pașapoarte disponibile pentru copii: pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar, cu diferențe în privința termenului de valabilitate.
Pentru a eficientiza procesul, cel mai indicat ar fi să vă faceți o programare online, astfel prezentarea tuturor documentelor necesare grăbește procedura prin care copilul dumneavoastră va obține pasaportul, potrivit Antena 3.
Pentru eliberarea pașaportului pentru copii sub 14 ani, sunt necesare următoarele acte:
- Certificatul de naștere al copilului în original.
- Actele de identitate ale ambilor părinți sau a unuia dintre aceștia, ale reprezentantului legal sau, după caz, ale persoanei împuternicite, în original.
- Dovada achitării taxelor pentru pașaport pe numele minorului, în original.
- Pașaportul anterior al minorului, dacă există.
- Două fotografii color ale minorului, cu dimensiunile de 3,5 x 4,5 cm, în cazul în care copilul nu este prezent la depunerea documentelor.
- În cazul în care cererea este depusă de un singur părinte, este necesară o procură de împuternicire din partea celuilalt părinte sau alte acte relevante.
Pentru minorii de peste 14 ani, actele necesare includ:
- Cartea de identitate sau, după caz, cartea de identitate provizorie a minorului, în original.
- Certificatul de naștere al minorului, în original.
- Declarații privind acordul de eliberare a pașaportului simplu electronic, completate de ambii părinți/un singur părinte/părintele supraviețuitor/reprezentantul legal, în original sau duplicat de pe actul original.
- Dovada achitării taxelor pentru pașaport pe numele minorului, în original.
- Pașaportul anterior al minorului, dacă există.
Taxele pentru pașaport în 2024 sunt după cum urmează:
- Pașaportul simplu electronic (biometric):
- 258 lei pentru persoanele cu vârsta peste 12 ani.
- 234 lei pentru persoanele cu vârsta mai mică de 12 ani.
- Pașaportul simplu temporar: 96 de lei, indiferent de vârstă