Cum își planifică românii CONCEDIILE în străinătate. Bugetul zilnic recomandat și sfaturi utile pentru o vacanță reușită

Publicat: 09 07. 2024, 10:20
Sursa foto: Profimedia images

Este perioada vacanțelor și mulți români își împărtășesc experiențele de călătorie și sfaturile despre bugetul de concediu pe grupuri de rețele sociale, cum ar fi „Buget de Familie”. În aceste discuții, utilizatorii își povestesc strategiile de economisire și bugetare pentru concediile planificate în destinații turistice din afara țării.

În această perioadă, românii visează la o vacanță relaxantă pe litoral, unde briza mării are „puterea” de a alunga grijile vieții, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp. Fie ca vorbim despre concediile pe litoralul românesc sau în străinătate, problema principală este bugetul și cum îl putem calcula și gestiona corect pentru a avea o vacanță reușită.

Dacă în țară, mulți români spun că „se mai descurcă” și aleg să se cazeze la prieteni și cunoscuți care au case pe litoral sau în orașele apropiate de litoral, când vine vorba de vacanțele din Grecia de exemplu, calculele se fac altfel.

Un utilizator a povestit cum a cheltuit doar 70 de euro pe zi pentru patru persoane într-o vacanță în Grecia. „Am venit recent din Grecia, mâncam o dată pe zi (50-70 euro pentru patru persoane), iar pentru mic dejun și cină am făcut cumpărături din Lidl de aproximativ 250 de euro.”

Alții discută despre bugetul ideal pentru familii cu copii. „Când mergeți în concediu, de exemplu în Grecia, câți bani de cheltuială aveți puși deoparte? Mă gândeam la 100 RON pe persoană pe zi, plus o rezervă de 2.000 RON pentru 10 zile. Aceasta ar acoperi mâncarea, excursiile și câteva suveniruri. Pe lângă această sumă sunt cazarea și costurile de transport,” a scris un utilizator pe un grup dedicat vacanțelor în Grecia.

Un alt român a relatat experiența sa de gestionare corectă a bugetului de vacanță: „Suntem acum în Grecia și cheltuim aproximativ 35 € pe masă pentru doi adulți și doi copii. Există opțiuni mai ieftine, precum gyros la pachet care costă 3,5-4 €. În unele taverne găsești meniuri pentru copii sau porții mari care pot fi împărțite”, potrivit Click.ro.

Recomandările pentru bugetul zilnic variază de la persoană la persoană, dar un utilizator sugerează: „Sfatul meu este să aveți cel puțin 50 € de persoană pe zi. În Paralia Katerini, Thassos, mâncarea nu este mai scumpă de 10 € pe zi de persoană. Recomandarea mea este să aveți un buget de 450 € de persoană plus 50 € fond de urgență.”

Evită pe cât posibil plățile cu cardul. Iată de ce

Majoritatea românilor aleg să facă plățile cu cardul, telefonul mobil sau ceasul inteligent.

Potrivit unui studiu, 4 din 5 turiști folosesc aceste metode de plată, iar 20% dintre români au primit rambursări pe card pentru anulări în ultimul an.

Pe de altă parte, rețineți că plățile cu cardul, deși sunt mult mai sigure și mai rapide, acestea pot deveni foarte ușor „necontrolabile” și fac „găuri” serioase în buget, întrucât de multe ori nu îți dai seama de cât cheltui, față de atunci când faci cumpărăturile cu banii cash și știi exact câți bani mai ai la dispoziție pentru următoarele cheltuieli.

Citește mai mult pe acest subiect:

Stațiunea de pe litoralul românesc care seamănă izbitor cu Grecia. Ajuns acolo, te vei simți ca în Santorini

Românii și-au planificat concediile, două din trei persoane spun că AICI vor merge în vacanța de vară!/Ce buget și-au alocat pentru distracție