Cum a fost păcălit un bărbat din Satu Mare de mai mulți escroci din Ucraina / Ancheta s-a blocat din cauza războiului

Publicat: 15 11. 2022, 12:50
Sursa foto - caracter ilustrativ

Mai mulți bărbați din Ucraina au reușit să-l păcălească pe un sătmărean, prin celebra tehnică OLX. Românul a rămas acum fără bani, iar hoții pot fi cu greu prinși, din cauza conflictului militar care are loc în țara vecină.

Bărbatul din Satu Mare a postat, la începutul acestui an, un mesaj pe OLX, în care anunța că vrea să vândă mai multe produse de îmbrăcăminte. La scurt timp, a fost contactat de o persoană, pe Whatsapp, iar așa-zisul cumpărător i-a spus că este din Bacău.

„Falsul cumpărător” i-a spus că vrea să achiziționeze produsele vestimentare serviciul de plată și curierat oferit de OLX, iar apoi i-a trimis un link pe care persoana vătămată l-a completat cu datele personale și ale cardului bancar, emis de către Banca Română de Dezvoltare.

Ulterior, sătmăreanul a primit mai multe solicitări pentru a autoriza tranzacții bancare, deși el nu făcuse nicio plată online. În cele din urmă, a primit un mesaj din partea aplicației în care era anunțat că i-a fost blocat cardul bancar.

Chiar a doua zi de dimineață, păgubitul a mers la sediul unei unității BRD din Satu Mare, unde a cerut să fie refuzate ultimele plăți care s-au făcut de pe cardul lui. Chiar și așa ucrainenii reușiseră deja să transfere 4.040 de lei prin serviciul de transfer rapid de bani „TransferGo”, scrie presa din Satu Mare.

Procurorii au clasat dosarul. Motivul: războiul din Ucraina

În urma ordonanței emise de către organele de cercetare penală, din data de 28.02.2022, comerciantul „TransferGO”, respectiv a cererilor de asistență transmise Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, se constată faptul că în data de 14.01.2022 autori necunoscuți au efectuat un transfer în cuantum de 4040 lei în contul numitului Bilokon Pavlo, cetățean ucrainiean, însă imediat după primirea sumei aceasta a fost convertită din lei în UAH (grivne ucrainiene) și transferată numitului Yaroslav Rybalchenko, în contul deținut de acesta la PrivatBank, din Ucraina, conform sursei citate.

În lipsa altor detalii despre Yaroslav Rybalchenko (dată nașterii, domiciliu, număr și serie act de identitate), autoritățile din Ucraina nu au putut să îl identifice, având în vedere și situația internațională existentă în această țară.

În acest context, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au decis să claseze dosarul.