Cum pot beneficia de servicii medicale în România refugiații din Ucraina. Răspunsul CNAS
Procedura prin care cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot accesa servicii medicale pe teritoriul României, a fost aprobată de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), anunță instituția.
Astfel, pe baza documentului de trecere a frontierei acceptat de statul român, cetățenii străini sau apatrizii care provin din Ucraina beneficiază de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și de serviciile cuprinse în programele naționale curative, la fel ca și persoanele asigurate din România.
„Furnizorii de servicii medicale la care se prezintă aceste persoane vor transmite la casa de asigurări de sănătate, prin orice mijloace de comunicare electronice, o copie a documentului pe baza căreia persoana va fi adăugată în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), prin atribuirea unui număr unic de identificare încadrat într-o nouă categorie creată special pentru evidența informatizată a acestor persoane, cu codul 426, denumită „Cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, care intră în România și nu solicită o formă de protecție, conform legii nr.122/2006 și care nu sunt beneficiari ai Convenției ratificată prin Decretul nr.165/ 1961.””, explică CNAS.
În cadrul caselor de asigurări de sănătate va fi asigurat personalul necesar în program de lucru prelungit (luni-duminică, 08:00 – 20:00) pentru procesarea documentelor transmise de către furnizorii cu care se află în relație contractuală și atribuirea numărului unic de identificare persoanelor mai sus menționate, astfel încât furnizorii să poată acorda serviciile medicale atunci când sunt solicitate de către cetățenii străini sau apatrizii din Ucraina.
„Trebuie să asigurăm asistența medicală necesară acestor oameni greu încercați, chiar dacă acest lucru presupune un efort suplimentar. Procesarea pentru atribuirea numărului unic de identificare se va realiza într-un timp foarte scurt, de aceea recomandăm medicilor ca în momentul în care acordă servicii medicale unui refugiat din Ucraina, în primul rând să transmită în format electronic la casa de asigurări de sănătate documentele necesare, astfel încât până la finalul consultației să primească numărul unic de identificare necesar înregistrării în SIUI a serviciului medical acordat,” a declarat Adela Cojan, președintele interimar al CNAS.
Ucraina, a noua zi de război
O coloană de forțe ruse a deschis focul, în primele ore ale zilei de vineri, 4 martie, vizând cea mai mare centrală nucleară din Europa, care reprezintă aproximativ un sfert din producția de energie a Ucrainei. Atacul, soldat cu un incendiu de proporții în apropierea reactoarelor nucleare, vine la doar câteva ore de la a doua rundă de negocieri ruso-ucrainene.
Cele două state au declarat că au ajuns, joi, la o înțelegere privind „securizarea în comun a coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor și, de asemenea, cu privire la furnizarea de medicamente și hrană în zonele cele mai afectate de lupte”. În acest scop, s-a agreat asupra posibilității unei încetări temporare a focului.
Cel puțin un milion de refugiați au părăsit până acum Ucraina, după estimările ONU, alte milioane de oameni fiind așteptați să treacă granița în zilele următoare. Primele opt zile ale războiului s-au soldat cu pierderi greu de cuantificat pentru ambele părți.
Localități întregi șterse de pe hartă de bombardamente, mii de locuințe, școli, spitale, catedrale, instituții publice distruse, sute de civili care și-au pierdut viața.
Costurile economice ale războiului sunt și mai greu de anticipat. Agenția de rating S&P a retrogradat, joi, ratingul Rusiei la „CCC-”, după ce miercuri Fitch şi Moody’s i-au coborât ratingul la categoria „junk”. La rândul său, Ucraina a fost retrogradată săptămâna trecută de agențiile de rating și a cerut FMI asistență financiară de urgență.