Prima pagină » Actualitate » Cum pot fi recunoscute roșiile tratate cu PESTICIDE. Toți cumpărătorii trebuie să știe la ce să fie atenți

Cum pot fi recunoscute roșiile tratate cu PESTICIDE. Toți cumpărătorii trebuie să știe la ce să fie atenți

Cum pot fi recunoscute roșiile tratate cu PESTICIDE. Toți cumpărătorii trebuie să știe la ce să fie atenți

Autoritatea Națională Fitosanitară arată într-o analiză recentă că mai bine de 40% din legumele românești au urme de pesticide. În cazul fructelor, vorbim de un procent care trece de 58%.

Și din acest motiv cumpărătorii trebuie să știe cum pot fi recunoscute, în piețe ori magazine, roșiile tratate cu pesticide.

Cum identificăm roșiile crescute naturale

Chiar și așa, specialiștii spun că pe piață există și roșii crescute natural, dar pentru a le identifica trebuie să știm la ce să ne uităm.

„28 de probe au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maximă admisă (LMA), conform cu limitele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrană de origine vegetală și animală, cu modificările și completările ulterioare.

Din numărul total de 2.989 de probe analizate, 2.122 au fost probe de legume, 592 probe de fructe și 275 probe de cereale”, arată Autoritatea Națională Fitosanitară cu privire la controalele efectuate.

Asistent cercetător în cadrul laboratorului de protecția plantelor din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Legumicultură (SCDL) Buzău, Valentina Stoian explică la ce trebuie să fie atenți cei care cumpără legume și fructe.

„Sunt anumite criterii care ne ajută să le diferențiem pe cele sănătoase de cele tratate chimic.

De exemplu, în cazul tomatei tratate cu pesticide, la palpat, se simte că este foarte tare. Apoi, dacă este tăiată, se poate observa cât de seacă este. De asemenea, rezistă foarte mult, chiar și până la două săptămâni.

De cealaltă parte, o tomată netratată sau ajutată într-un mod mai natural rezistă doar două-trei zile, începe să se strice, deci este foarte perisabilă chiar dacă o depozităm într-un spațiu mai răcoros.

De asemenea, alte moduri în care ne putem da seama dacă este sau nu sănătoasă sunt gustul, aspectul semințelor și al pulpei. Multe dintre soiurile de tomate sunt suculente, foarte puține sunt mai ferme.

Și mirosul contează: cele tratate nu prea au miros, în timp ce tomatele naturale au un miros specific, aromat și destul de puternic”, a explicat Valentina Stoian potrivit adevarul.ro.

Pesticidele penetrează coaja

Șanse mari să găsim fructe și legume naturale sunt să le cumpărăm atunci când este sezonul lor.

Altfel, vorbind despre mitul potrivit căruia pesticidele afectează doar coaja produselor, iată ce a spus Valentina Stoian:

„Cu siguranță avem șanse mai mari să găsim produse netratate atunci când este sezonul lor, însă tot există riscuri, dar sunt mai mici, căci tratamentele sunt mai diminuate.

Dacă condițiile de mediu sunt favorabile, planta își va desfășura ciclul așa cum trebuie, fructele și legumele ajung la maturitatea specifică și nu în toate cazurile va fi nevoie de tratamente cu pesticide.

Astfel, avem șansa ca în plin sezon să găsim ceva cât mai natural, inclusiv în supermarketurile care lucrează cu producătorii locali.

Este mai degrabă un mit faptul că pesticidele s-ar găsi doar în coajă. Nu am văzut fruct sau legumă care să fie tratat cu pesticid doar la nivel de coajă, iar în interior să fie sănătos. Deci chiar dacă le spălăm şi le tăiem coaja tot au pesticide”.

Spălați bine roșiile!

Pentru a înlătura orice risc, este bine să spălăm bine fructele și legumele înainte de a le consuma.

„În cazul celor tratate chimic, apa nu ajută prea mult în eliminarea pesticidelor. Însă, indiferent de ce fel de fructe sau legume cumpărăm, ar fi bine să nu le ținem doar câteva secunde sub jetul de apă, ci să le punem într-un bol cu apă și să le lăsăm 10-15 minute.

În cele mai multe cazuri, oțetul diluat în apă ajută la curățarea lor. Putem avea surpriza să vedem că legumele puse în apă cu oțet se decolorează, ceea ce înseamnă că nu sunt 100% naturale, ci au fost tratate chimic.

În schimb, pe cele naturale, oțetul nu le alterează, ci din contră, le ajută”, mai arată Valentina Stoian.

CITEȘTE ȘI:

Cât costă un kilogram de ROȘII românești. Nu mulți își permit să dea atâția bani

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și