Chiar dacă locuiești în străinătate există o modalitate prin care îți poți primi pensia din România. Ce trebuie să faci dacă te afli în această situație?
Cei care beneficiază de pensie în România trebuie să depună o cerere instituţia de asigurări sociale de care aparţin în străinătate, iar aceasta va face demersurile către instituţia din țara noastră.
Mai mult decât atât, pentru ca banii să ajungă la tine, trebuie să îți deschizi un cont la orice bancă de pe teritoriul statului de domiciliu. Apoi, trebuie comunicate detaliile bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea si adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului, acolo unde e cazul, precum și numărul de cont internațional bancar) către instituția plătitoare (Casa teritorială de pensii in evidența căreia se află dosarul de pensie) prin intermediul declarației de transfer.
Declaraţie de transfer în străinătate a drepturilor cuvenite, plus documentul care confirmă detaliile bancare și copia actului de identitate care atestă domiciliul său actual al titularului se pot depune direct de către titularul drepturilor sau se poate apela la un mandatar desemnat cu procură specială, la sediul Casei teritoriale de pensii in a cărei evidență se află dosarul de pensie.
Mai există şi varianta trimiterii prin poştă la sediul Casei teritoriale de pensii sau documentele pot fi scanate şi trimise pe e-mail, la adresa menţionată pe site-ul Casei teritoriale de pensii în acest sens.
Actele necesare pentru diferitele tipuri de pensie ce pot fi solicitate de către cei care locuiesc în străinătate
În cazul pensiei pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială, sunt necesare următoarele documente:
- formularul de cerere E 202;
- formularul E 207;
- declarația pe propria răspundere;
- copie dupa actul de identitate românesc – dacă detin dubla cetațenie sau dacă au menținut cetățenia română;
- carnetul de muncă original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinatate;
- livretul militar original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
- diplomă de studii original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de invățământ;
- adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.
Pensia de invaliditate:
- formularul de cerere E 204;
- formularul E 207;
- documente si rapoarte medicale pentru a determina gradul de invaliditate;
- declarația pe propria răspundere;
- copie dupa actul de identitate românesc – dacă dețin dubla cetățenie sau dacă au menținut cetățenia română;
- carnetul de muncă original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
- livretul militar original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
- diplomă de studii original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate sau adeverintă din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de invățământ;
- adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.
Pensia de urmaş:
- formularul de cerere E 203;
- formularul E 207;
- declaratia pe propria raspundere urmasi;
- adeverinţa de studii (elev sau student);
- copie dupa actul de identitate românesc – daca detin dubla cetatenie, sau daca au mentinut cetăţenia Română;
- carnetul de muncă original sau in copie certificata de institutiile competente din străinătate al susținătorului decedat;
- livretul militar original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
- diplomă de studii original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum si forma de invățământ al susținătorului decedat.
Citește și: Câți lei vei primi pensie la bătrânețe, dacă nu ai muncit o zi în viața ta
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ...
vezi toate
articolele