Cum scapi rapid și eficient de mirosul de prăjeală din casă. Metoda naturală pe care trebuie s-o încerci

Publicat: 26 10. 2024, 20:26
Cum scapi de mirosul de prajeală din casa: sursa foto: Envato

Află cum scapi rapid și eficient de mirosul de prăjeală din casa ta. Metoda naturală care nu dă greș niciodată și pe care trebuie s-o încerci și tu.

Cum prăjelile nu lipsesc din dieta românilor, află cum poți să scapi natural de mirosul care rămâne în urma lor. Mirosul de prăjeală poate să persiste în locuință și devine supărător, dar există numeroase metode naturale care te pot ajuta să elimini mirosul de prăjeală din casă, fără efort. Astfel că, după ce ai făcut mâncare și ai aerisit, poți pune în aplicare următoarele sfaturi.

O metodă excelentă pentru a scăpa de mirosul nedorit de prăjeală sunt frunzele de dafin. Ele conțin uleiuri esențiale ca eugenol și cineol, cu proprietăți ntimicrobiene și de purificare a aerului. Astfel că, atunci când sunt încălzite, ele eliberează aceste uleiuri volatile, care au un miros plăcut și neutralizează rapid mirosurile neplăcute din aer.

Metode naturale ca să scapi de mirosul de prăjeală

Astfel, arderea frunzelor de dafin este una dintre cele mai eficiente metode de a dispersa mirosurile neplăcute. Se iau 2-3 frunze și se pun într-o farfurie sau într-o tavă termorezistentă. Se aprind la un capăt folosind o brichetă sau un chibrit și se lasă să ardă încet, până devin fumegânde. Trebuie să te asiguri că arderea se face într-o zonă bine ventilate, pentru a permite mirosului să se răspândească.

Prin urmare, fumul degajat va neutraliza mirosurile și va umple camera cu un fum plăcut, ușor condimentat și lemnos. O altă metodă simplă este să fierbi frunzele de dafin pentru a elibera aroma lor puternică în aer. Se adaugă câteva Frunze de dafin într-o oală mica cu apă și se lasă la fiert șa foc mic vreme de un sfert de oră. Aburul rezultat va răspândi aroma de dafin din întreaga casă, ajutând la neutralizarea mirosurilor de prăjeală.

Un alt remediu bun este oțetul alb. Se fierbe o cană de oțet alb amestecat cu apă timp de 15 minute. Vaporii degajați vor absorbi mirosurile de prăjeală. Sau poți pune un bol cu oțet alb în bucătărie și să îl lași peste noapte. Oțetul va ajuta la neutralizarea mirosului din încăpere.

CITEȘTE ȘI: