Prima pagină » Actualitate » Cum va fi VREMEA în următoarele patru săptămânii. Meteorologii au actualizat prognoza, până pe 8 aprilie

Cum va fi VREMEA în următoarele patru săptămânii. Meteorologii au actualizat prognoza, până pe 8 aprilie

Cum va fi VREMEA în următoarele patru săptămânii. Meteorologii au actualizat prognoza, până pe 8 aprilie
Sursa foto - caracter ilustrativ: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai precis intervalul 12 martie – 8 aprilie 2024. Astfel, sunt anunțate temperaturi peste cele normale pentru finalul lunii martie și începutul lunii aprilie.

„Început de săpătmână cu vreme predominant închisă şi ploi în toată ţara. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţã şi ninsoare, iar vântul va accentua senzația de frig. Prin unele regiuni, cantităţile de apă vor depãşi 20-30 l/mp. Vântul va avea intensificãri temporare în majoritatea zonelor, cu viteze de 45-60 km/h, iar la altitudini mari la munte, rafalele vor depãşi 80-90 km/h. Valorile termice vor fi în continuare peste cele normale, pentru a doua decadă a lunii martie, cu maxime între 6 şi 15 grade Celsius. Spre finalul săptămânii, valorile termice vor fi în creștere în majoritatea zonelor din țară, urmând ca regimul termic să depășească în continuare normalul perioadei”, au explicat meteorologii.

Prognoza meteo, 12 – 18 martie 2024

Valorile termice vor fi mai mari decât cele specifice pentru această perioadă, în această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-vestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, mai ales în regiunile estice.

Prognoza meteo, 18 – 25 martie 2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale, pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo, 25 martie – 1 aprilie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele montane. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo, 1 – 8 aprilie 2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toată țara.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune