Cum vor beneficia românii de AMNISTIA fiscală, în funcție de datoriile la bugetul de stat

Publicat: 24 09. 2024, 15:42
Actualizat: 24 09. 2024, 15:44

This browser does not support the video element.

Poștașii vor fi trimiși la ușile românilor, pentru a-i informa pe cei care au datorii la buget că pot beneficia de amnistia fiscală dată de Guvernul Ciolacu.

De asemenea, poștașii vor putea să și încaseze și sumele restante. Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere o Ordonanță de Urgență prin care vrea să încheie un protocol de colaborare cu Poșta Română. Astfel, poștașii vor duce cetățenilor care au datorii la bugetul de stat o înștiințare. Aceste înștiințări vor cuprinde datoriile restante pe care le au la data de 31 august, dar și posibilitățile pe care le au la îndemână pentru a face plata.

Mai exact, contribuabilii care au datorii la stat vor fi informați cu privire la posibilitatea de a beneficia de amnistia fiscală. Guvernul a adoptat un document care spune că românii care au datorii mai mici de 5.000 lei pot achita jumătate din sumă, pentru că sunt scutiți de 50% din datorie și sunt scutiți și de penalități.

Există, de asemenea, o facilitate și pentru românii care au datorii mai mari de 5.000 lei la bugetul de stat, vor fi scutiți de 25% din datorie și de plata penalităților. Pentru a beneficia însă de această facilitate, trebuie ca plata să fie făcută până la 25 noiembrie. Poștașii vor distribui aceste scrisori cu informațiile necesare, care să-i ajute pe contribuabili să facă plata la timp și vor avea posibilitatea și să încaseze banii pe care îi datorează românii.

Poșta Română va percepe și un comision în cazul în care românii vor putea să facă plata prin intermediul poștașului. Și acesta va fi un comision de 4 lei.