Cum vor fi comercializate alimentele care conțin insecte. Ordinul ANPC
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a emis un ordin referitor la comercializarea produselor alimentare care conțin insecte acreditate pentru consum la nivel european.
Ordinul reglementează, printre altele, modul în care aceste produse vor fi etichetate și așezate la raft.
Noile reguli se aplică atât pentru alimentele comercializate în suprafețele de vânzare (magazine alimentare de orice fel), precum și a produselor alimentare finite/mâncărurile preparate şi/sau oferite spre comercializare consumatorului pentru consumul pe loc sau la domiciliu de către unităţile de restauraţie colectivă.
Produsele care conțin insecte vor avea standuri separate
Potrivit ordinului, produsele alimentare care sunt/conțin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piață ca alimente noi, vor fi prezentate în suprafețele de vânzare într-un stand separat, delimitat de standurile ce conțin produsele consacrate care nu sunt/nu conțin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piață ca alimente noi.
Cu alte cuvinte, prin acest ordin se reduce pe cât posibil riscul ca un client să cumpere fără să realizeze astfel de produse.
Pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii clare și complete cu privire la produsele alimentare care sunt/conțin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piață ca alimente noi, operatorii economici au obligația de a afișa, la loc vizibil, lângă standul separat, informația ca produsele alimentare sunt/conțin specii de insecte.
Afişarea informaţiei va fi realizată prin grija operatorului economic, pe suport sau panou, într-o culoare contrastantă faţă de culoarea de fond a panoului.
Suportul sau panoul pe care se face afişarea trebuie să fie monocolor, fără degradeuri ori alte însemne grafice sau culori, indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, cu font Times New Roman – font size 20.
Indicarea informaţiilor privind produsul finit/mâncării furnizat/e de unităţile de restauraţie colective, care sunt/conțin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piață ca alimente noi, se face astfel încât informaţiile să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere/oferire a acestui/acestei produs/mâncări sau, în cazul comercializării la distanţă, înainte de finalizarea comenzii.
Informaţiile trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou/meniu.
Ordinul ANPC poate fi consultat AICI.
Făina de greieri a apărut și pe rafturile magazinelor din România. Cât costă 100 de grame
Făina de greiere, considerată o excelentă sursă de proteine și aprobată de Comisia Europeană pentru consum uman, a început deja să fie comercializată în România, de o firmă specializată în vânzarea de produse BIO. Prețul nu este deloc unul mic, din contră, pentru doar 100 de grame, trebuie să scoatem din buzunar în jur de 100 de lei
Potrivit descrierii, făina de greieri se obține din greieri mari fară aripi. Un exoschelet nu este încă format, astfel că insectele sunt mai ușor de digerat. Făina proteică din greieri are o ușoară aromă de nucă și este bogată în proteine, scriu comercianții. În plus, nu conține aditivi, chimicale sau conservanți și nici antibiotice „spre deosebire de creșterea animalelor, insectele nu prezintă risc la bacterii”
Făina este făcută 100% din greieri și conține proteine de aceeași calitate ca și carnea de vită (70% proteine), are mai mult omega-3 și omega-6 decât somonul (20% acizi grași).