Prima pagină » Actualitate » Curtea Internaţională de Justiţie începe audierile în cazul acuzațiilor de GENOCID aduse Israelului

Curtea Internaţională de Justiţie începe audierile în cazul acuzațiilor de GENOCID aduse Israelului

Curtea Internaţională de Justiţie începe audierile în cazul acuzațiilor de GENOCID aduse Israelului

Israelul s-a pregătit să se apere joi, 11 ianuarie 2024, la cea mai înaltă instanţă a ONU împotriva acuzaţiilor de genocid în Fâșia Gaza.

În același timp, premierul Benjamin Netanyahu a respins apelurile unor miniştri de dreapta din cabinetul său de a ocupa permanent enclava palestiniană.

Două zile de audieri la Haga

În contextul în care războiul Israelului împotriva Hamas se dezlănţuie în Fâșia Gaza, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga urmează să organizeze două zile de audieri într-un caz deschis de Africa de Sud în decembrie.

Pretoria susţine că războiul Israelului încalcă Convenţia privind Genocidul, din 1948.

Statul Israel se va prezenta în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie pentru a risipi calomnia absurdă a Africii de Sud, în timp ce Pretoria oferă acoperire politică şi juridică regimului violator Hamas”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului israelian, Eylon Levy, citat de Reuters.

Audierile se vor referi exclusiv la cererea Africii de Sud pentru un ordin de urgenţă ca Israelul să suspende acţiunea militară din Gaza, în timp ce instanţa, cunoscută şi sub numele de Curtea Mondială, audiază fondul cazului.

Totuși, un astfel de proces ar putea dura ani de zile.

Columbia şi Brazilia şi-au exprimat miercuri seara sprijinul pentru demersul Africii de Sud. La fel şi Iranul.

Israelul şi-a lansat ofensiva după ce Hamas a efectuat un atac transfrontalier pe 7 octombrie, în care Israelul spune că 1.200 de persoane au fost ucise şi 240 răpite. De atunci, forţele israeliene au bombardat încontinuu Fâșia Gaza. Aproape 2,3 milioane de oameni au fost alungate din casele lor, ceea ce a provocat o catastrofă umanitară. Peste 23.000 de palestinieni au fost ucişi, susțin autoritățile din Gaza.

SUA nu văd niciun genocid în Fâșia Gaza

Statele Unite au respins acuzaţiile de genocid lansate de Africa de Sud.

„Acuzaţiile că Israelul comite genocid sunt nefondate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matt Miller, într-un comunicat. „De fapt, cei care atacă violent Israelul sunt cei care continuă să ceară în mod deschis anihilarea Israelului şi uciderea în masă a evreilor”, a continuat oficialul american.

SUA sprijină „dreptul Israelului de a se apăra împotriva actelor teroriste ale Hamas”.

În ajunul audierilor la Haga, presa israelită anunță că Netanyahu s-a opus apelurilor membrilor de dreapta ai guvernului său, inclusiv ministrul de Finanţe, Bezalel Smotrich, şi cel al Securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, ca palestinienii să părăsească Gaza definitiv, făcând loc israelienilor să se stabilească acolo.

„Vreau să clarific câteva aspecte: Israelul nu are nicio intenţie de a ocupa permanent Gaza sau de a strămuta populaţia civilă”, a scris Netanyahu pe platforma de socializare X.

Dorind ca aceste comentarii să se facă auzite înainte de audierile de la Haga, premierul a adăugat: „Israelul luptă împotriva Hamas, nu împotriva populaţiei palestiniene, şi facem acest lucru în deplină conformitate cu dreptul internaţional”.

Curtea Internațională de Justiție, înființată în 1945, este instanța supremă a Națiunilor Unite și audiază cauzele intentate de statele care îi acuză pe alții de încălcarea obligațiilor care le revin în temeiul tratatelor ONU.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și