Prima pagină » Actualitate » Curtea Supremă a Rusiei respinge recursul jurnalistului Ivan Safronov, judecat pentru ”TRĂDARE”: ”22 de ani într-o închisoare din Siberia”

Curtea Supremă a Rusiei respinge recursul jurnalistului Ivan Safronov, judecat pentru ”TRĂDARE”: ”22 de ani într-o închisoare din Siberia”

Curtea Supremă a Rusiei respinge recursul jurnalistului Ivan Safronov, judecat pentru ”TRĂDARE”: ”22 de ani într-o închisoare din Siberia”
Curtea Supremă a Rusiei respinge recursul jurnalistului Ivan Safronov

Curtea Supremă a Rusiei a respins recursul lui Ivan Safronov, jurnalistul rus condamnat la 22 de ani de închisoare, după ce procurorii ruși l-au acuzat de ”înaltă trădare”. 

Procesul intentat lui Ivan Safronov a început, cu ușile închise, în luna aprilie a anului 2022, iar judecarea recursului său la Curtea Supremă a Rusiei s-a desfășurat tot cu ușile închise.

Ivan Safronov, în vârstă de 33 de ani, a fost găsit vinovat, în luna septembrie 2022, fiind acuzat că a colectat informații secrete despre armata rusă și le-a predat unor spioni cehi. La acel moment, Safronov era reporter de investigații pentru ziarele Kommersant și Vedomosti.

Ivan Safronov a rămas fără cuvinte la pronunțarea sentinței

Singurele detalii oficiale publicate despre acest caz au fost inserate într-o declarație, la scurt timp după arestarea lui Safronov, în care acesta a fost acuzat că ar fi lucrat pentru o agenție de informații NATO, scopul fiind acela de a ”colecta și transfera informații despre cooperarea militaro-tehnică, apărarea și securitatea Rusiei”(mai multe informații AICI).

Avocatul jurnalistului, Dmitri Katchev, a precizat că Safronov a rămas fără cuvinte la pronunțarea sentinței.

Safronov a primit 22 de ani pentru activitatea sa jurnalistică. Vreau ca fiecare dintre cei care se uită la mine acum să se gândească dacă el merită să rămână în acest domeniu, dacă altcuiva i s-au dat 22 de ani de închisoare pentru că și-a făcut meseria”, a declarat Katchev în fața reporterilor.

Jurnalistul a fost arestat pe data de  7 iulie 2020, însă a declarat, permanent, că este nevinovat. Ivan Safronov a fost și consilier al șefului Roscosmos (n.red. – Agenția Federală Spațială Rusă, agenția guvernamentală responsabilă de programul spațial rusesc), Dmitri Rogozin.

Safronov își  ispășește pedeapsa de 22 de ani într-o închisoare de maximă siguranță din Siberia, de la începutul anului 2023, conform informațiilor furnizate de The Moscow Times. Jurnalistul nu a participat la audiere nici fizic, nici prin videoconferință, din motive care nu au fost făcute publice.

Avocatul pentru drepturile omului Pavel Chikov a declarat că această sentință reprezintă o ”pedeapsă sălbatică, demonstrativ crudă, corespunzătoare stării actuale a Rusiei”. El a mai afirmat că nu a găsit niciun alt exemplu de caz de trădare care să conducă la o sentință atât de aprigă, cu atât mai puțin împotriva unui jurnalist.

Ivan Safronov: ”Am fost forțat să spun că sunt vinovat de înaltă trădare”

Ivan Safronov, unul dintre cei mai respectați jurnaliști ai Rusiei în domeniul apărării, a declarat că, timp de un an și nouă luni, ar fi fost forțat să recunoască faptul că se face vinovat de înaltă trădare. Jurnalistul a negat, însă, această acuzație, repetând că este nevinovat.

”Timp de un an și nouă luni, am fost forțat să spun că sunt vinovat de înaltă trădare. Dar repet și voi repeta: nu sunt vinovat. Pune-te în locul meu, ei îți spun că ai comis o crimă, dar nu-ți spun exact ce crimă. Cum te vei apăra de această absurditate? Aceasta este o parodie completă a dreptății și a bunului simț!”, a spus Ivan Safronov, citat de The Moscow Times.

Ivan Safronov a mai declarat că întreg cazul său se bazează pe analiza unor surse deschise și pe discuții cu oficialii, adăugând că nu i s-a precizat ”ce constituie trădare în cazul său”.

Sursa foto – Profimedia Images


CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV | Deținutul Cristian Rizea a gustat din aerul libertății, în cătușe. Dus, sub pază, la spital!

Alexei Navalnîi, DECLARAȚIE finală în fața instanței: ”În jurul lui Putin zac zeci de mii de oameni uciși în cel mai stupid război al secolului 21”

ANALIZĂ | Tatiana Stanovaya, despre ”Bătălia pentru Kremlin”: ”Există zeci de mini-Prigojini în Rusia, mai este Putin liderul de care au nevoie?”

Presupusul criminal al activistului Oleg Horjan, ”identificat” de Tiraspol, nu are statut de suspect la Chișinău: ”Sunt în Europa de două luni!”

Anchetă a Comisiei de Afaceri Externe a Marii Britanii: ”Grupul Wagner să fie inclus pe lista organizațiilor teroriste”

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și