Ambasada României la Rabat nu a primit cereri de asistenţă consulară, având doar o solicitare de informaţii cu privire la situaţia unui grup de cetăţeni români, a transmis Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în urma cutremurului puternic care afectat Marocul.
Conform MAE, în urma verificărilor, s-a stabilit că membrii grupului de români sunt în siguranţă, informaţia fiind transmisă familiei acestora.
”Referitor la seismul produs la data de 8 septembrie 2023, în zona munţilor Atlas din Regatul Maroc şi care a afectat mai multe oraşe, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Rabat, s-a autosesizat şi a solicitat autorităţilor locale, în regim de urgenţă, informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Până în acest moment, Ambasada României la Rabat nu a primit cereri de asistenţă consulară, având doar o solicitare de informaţii cu privire la situaţia unui grup de cetăţeni români. Ca urmare a acestei solicitări, reprezentanţii ambasadei au întreprins demersuri pentru verificarea situaţiei şi au comunicat familiei că persoanele în cauză sunt în siguranţă”, a transmis MAE, la solicitarea News.ro.
Misiunea diplomatică este în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale, dacă situaţia o va impune.
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Rabat: +212 537 72 14 93 şi +212 537 20 74 01, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al secţiei consulare: +212 67 99 77 751.
Autoritățile române sunt în contact strâns cu cele marocane și sunt gata să ofere asistență, anunţă premierul Marcel Ciolacu după cutremurul devastator din Maroc.
„În urma cutremurului devastator din Maroc, autoritățile române sunt în contact strâns cu autoritățile marocane și sunt gata să ofere asistență.
Gândurile mele se îndreaptă către victime și familiile îndoliate și către salvatorii curajoși care lucrează împotriva cronometrului”, a postat Marcel Ciolacu pe X (Twitter).
Un cutremur puternic cu magnitudinea 6,8 a afectat centrul Marocului, făcând oamenii să iasă pe străzi. Peste 600 de persoane au murit, iar peste 300 sunt rănite, potrivit televiziunii publice.