Cutremur în România! S-a produs într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut
Un cutremur s-a produs pe 20 ianuarie, la ora 05:44:14 (ora locală a României), în Moldova, Vaslui, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
A fost vorba, din fericire, de un seism slab, cu magnitudinea 2.5 grade, la adâncimea de 9 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 44 km S de Iași, 46 km NE de Bacău, 111 km V de Chișinău, 155 km N de Galați, 167 km V de Tiraspol, 173 km N de Brăila, 189 km NE de Brașov, 202 km SE de Chernivtsi, 231 km NE de Ploiești și 254 km V de Odessa.
Reamintim că, de la începutul lunii noiembrie 2020, România a fost afectată de mai multe cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2.1 și 4.0 grade pe scara Richter.
Gheorghe Mărmureanu: “Putem avea şi 60 de astfel de cutremure într-o lună, dar acest lucru nu însemnă nimic”
Seria cutremurelor nu reprezintă o îngrijorare, cel puțin în viitorul apropiat, pentru seismologul Gheorghe Mărmureanu, care spune că, de fapt, acestea nu reduc sensibil tensiunile acumulate în zona seismică Vrancea. Acesta susține că abia în aproximativ 20 de ani, țara ar putea fi lovită de un seism puternic.
“Vorbim de cutremure obişnuite, care intră în cotidian, ca să spun aşa. Putem avea şi 60 de astfel de cutremure într-o lună, dar acest lucru nu însemnă nimic. Nu au nici cea mai mică legătură cu următorul mare seism care va veni în zona seismică Vrancea. Aici vorbesc de un seism puternic, cu acceleraţii care pot avea urmări devastatoare”, a spus seismologul Gheorghe Mărmureanu.
Cel mai puternic cutremur în România, în 2020
Cel mai puternic cutremur care a avut loc în 2020, în România, a avut loc pe data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, magnitudinea lui fiind de 5,2 grade pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.
În anul 2018, în data de 28 octombrie, a avut loc în România, în judeţul Buzău, un cutremur de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind, de asemenea, resimţită şi în Capitală.