Cutremur, miercuri seară, în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 pe scara Richter s-a produs, miercuri seară, în zona seismică Vrancea. Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunţat că miercuri, 30 decembrie, la ora 19:53, s-a produs în județul Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea 3.5, la adâncimea de 100 de kilometri.
Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 76 km E de Brașov, 94 km NE de Ploiești, 100 km S de Bacău, 117 km V de Galați, 118 km NV de Brăila, 145 km N de București, 164 km NE de Pitești, 181 km SV de Iași și 190 km E de Sibiu.
Cel mai puternic cutremur din acest an s-a produs în 31 ianuarie, tot în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter, amintește Mediafax.
România trimite ajutoare umanitare de peste 640.000 de lei în Croația, după seismul care a devastat această țară
Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri seară, că țara noastră va trimite ajutoare în Croația, grav afectată de cutremurul de 6,4 pe scara Richer, în urma căruia au murit șapte oameni, între care o fetiță de 12 ani, și alte zeci de persoane au fost rănite. Seismul s-a resimțit în mai multe țări vecine Croației, dar chiar și în România.
Într-o declarație făcută la Palatul Victoria, după ședința de Guvern, Florin Cîțu a precizat că valoarea ajutoarelor umanitare este de peste 640.000 de lei.
Aseară (marți-n.r.), autorităţile de la Zagreb au activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, ca urmare a cutremurului cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter. Guvernul îşi exprimă solidaritatea cu cetăţenii din Croaţia şi trimite, prin DSU, ajutoare umanitare în valoare de 640.600 lei”, a anunţat premierul, citat de Digi 24.
Ajutoarele trimise de România constau în containere de locuit, corturi, paturi, saltele, saci de dormit.
Echipele de căutare-salvare ale DSU au fost pregătite să intervină în Croația, însă, potrivit premierului Florin Cîțu, nu a mai fost necesară intervenția.