CUTREMURE și în Bulgaria! Două seisme au avut loc joi în țara vecină României
Două cutremure minore au fost înregistrate în Bulgaria, joi dimineață. Seismele s-au produs în regiunea Topolovgrad, potrivit unei referințe de pe site-ul Academiei Bulgare de Științe și al Centrului Seismologic European.
Primul cutremur a avut o magnitudine de 3,0 pe scara Richter la ora 7:11, la o adâncime de 9 km., iar la ora 7:58, instrumentele au înregistrat un al doilea cutremur cu magnitudinea de 3,2 pe scara Richter în aceeași zonă.
Cinci cutremure în Gorj, noaptea trecută
Încă cinci cutremure s-au produs în această noapte în județul Gorj într-un interval de numai trei ore. Cel mai puternic dintre acestea s-a produs la ora 03:07 și a avut 4,2 grade pe scara Richter.
Primul cutremur s-a produs la ora 1,20, având o magnitudine de 2,3, acesta fiind urmat, 9 minute mai târziu de un altul cu magnitudine 2,1. Ambele au fost de mică adâncime, 6,3 km, respectiv 3 km. Următorul, tot la mică adâncime, cu magnitudine, 2,6, a avut loc la 2,14.
După mai puţin de o oră, la 3.07, a avut loc un cutremur mediu cu magnitudinea 4,2, la adâncimea de 10.8 km.
Un al cincilea cutremur s-a produs la 4.29, la 7,3 km adâncime, acesta având o magnitudine de 3,4, potrivit news.ro.