Dan Diaconescu, despre vila din Aviatorilor 86: „Domnul Ciucă a fost informat că documentul a fost copiat”
This browser does not support the video element.
Dan Diaconescu a fost invitat în emisiunea lui Marius Tucă, unde a vorbit despre vila din Aviatorilor 86. El a mărturisit că Nicolae Ciucă a fost informat cu o zi sau două înainte ca presa să dea publicității documentul, că documentul a fost copiat și că automat urma să apară.
„Eu aș vrea să scriu o carte sau să fac un serial cu titlul: „Acești proști care ne conduc”. Știi de ce cred eu că sunt prostovani? Am surse sigure care îmi spun că în cazul acestei case, domnul Ciucă a fost informat cu o zi sau două înainte ca presa să dea publicității documentul, a fost informat că documentul a fost copiat și automat urma să apară. Or, în locul domnului Ciucă se convoca o conferință de presă și domnul Ciucă anunța așa, ca din senin, am dat și eu o casă președintelui, că săracul a muncit zece ani și merită și el. Merita și o casă mai mare, dar i-am dat-o pe asta mai mititică, că atâta s-a putut. Și ieșea, omul, perfect.”, a spus Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu a făcut referire și la cazul Nordis.
„În cazul Nordis, de asemenea, am informații că domnul Ciolacu știa că se aflase de scandalul Nordis și putea el să iasă la presă, cu o zi înainte, cu o oră înainte, și să zică: băi, știți că am fost la Nisa cu un avion privat și a fost mișto, că el e haios așa, e șmecher, de ce nu or face lucrurile acestea. La Ciucă, cea mai gravă chestie mi s-a părut aia de la Măruță, îl întreba La Măruță, a doua sau a treia oară, părea că are un retard ceva, nici nu o dădea pe o poantă, pe umor.”, a mai declarat Dan Diaconescu.
De asemenea, în Marius Tucă a menționat despre Nicolae Ciucă:
„Tu, mare general, se spune despre tine că ești eroul de la Nassirrya, păi, tu, Nicolae Ciucă, șef de stat major, ministru al Apărării, când știi că n-ai participat la nicio bătălie și nu ești niciun erou, vii și spui: a fost o bătălie…, după ce că nu spune asta, vin ăia de la Muzeul Militar sau cum se cheamă, și au pus bocancii lui Ciucă și spui: aceștia au fost bocancii în care a fost încălțat eroul de la Nassiriya. Hai sictir. Trebuia să zică: imediat, de mâine să scoateți bocancii, mei, să zică, dar nu am fost erou, el a zis ia bocancii și du-i acolo.”
În încheiere, Dan Diaconescu a mai precizat despre Nicoale Ciucă:
„Omul ăsta când candidează la președinție mă gândesc că a întrebat pe cineva: băi, am vreo șansă? Adică cine l-o fi mințit în sondaje, să zică, domnul Ciucă, știți, o să câștigați alegerile.”, a conchis Dan Diaconescu.
CITEȘTE ȘI: