Prima pagină » Actualitate » Dan Negru recunoaște în zi de sărbătoare: „Sunt un pupător de moaște”. Mesajul său ferm pentru cei care îl critică

Dan Negru recunoaște în zi de sărbătoare: „Sunt un pupător de moaște”. Mesajul său ferm pentru cei care îl critică

Dan Negru recunoaște în zi de sărbătoare: „Sunt un pupător de moaște”. Mesajul său ferm pentru cei care îl critică
Dan Negru recunoaste: „sunt un pupator de moaste”, sursa foto: Facebook/Dan Negru

Dan Negru recunoaște în ziua de sărbătoare a Sfintei Parascheva „Sunt un pupător de moaște”, a declarat el, într-o postare pe Facebook. Totodată, el are și un mesaj pentru cei care-l critică pentru acțiunea sa și îi spun că este „înapoiat”.

Dan Negru a avut o intervenție pe Facebook, în care se declară că este un „pupător de moaște”, „batjocorit”, precum cei mulți care merg azi la Iași, la pelerinajul de Sfânta Parascheva. El are și un mesaj pentru cei care îl critică pentru acțiunile sale și îi spun că este „old” sau „înapoiat”.

„Recunosc, sunt un “pupător de moaște” așa cum sunt batjocoriți cei mulți care merg la Iași azi să o întâlnească pe Sfânta Parascheva. Și până când progresiștii nu-mi pot explica sensul venirii și rostul plecării mele, mă sprijin pe credință și rămân “înapoiat”.

Dacă meditezi făcând yoga ești cool, dacă o faci rugându-te la biserică ești înapoiat. Știu vedete care zilnic postează aici, în social media, câte o mantră și au mii de likeuri. Dacă în loc de mantră zici „Tatăl Nostru” te vor privi cu dispreț. Un prieten are casa ticsită de bețișoare aromate.

„Alungă spiritele rele” mi-a explicat. Cand i-am sugerat tămâia mi-a zis că sunt “old”. Celor mulți care sunteți azi la Iași, bucurați-vă de Sfântă! Pentru că cel mai greu e să rămâi tu însuți când toți ceilalti vor să te facă altceva!”, a scris Dan Negru într-o postare recentă pe Facebook.

De altfel, Dan Negru se declară, în interviurile sale, un om credincios și nu se sfiește s-o afirme ori de câte ori are ocazia.

Între timp, la Iași, peste 200.000 de pelerini s-au adunat pentru a o celebra pe Sfânta Parascheva, considerate ocrotitoarea Moldovei. Șirul de pelerini se întinde pe 7 kilometri.

CITEȘTE ȘI:

George SIMION le-a împărțit ceai și plăcinte credincioșilor care au venit să se roage la moaștele Sfintei Parascheva

Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri ... vezi toate articolele