Daniel Băluță: „Am votat calea SIGURĂ către Europa, am votat pentru siguranța familiilor noastre”
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 al Capitalei, a transmis că a votat pentru o Românie al cărei drum european să nu fie stopat, pentru sigruanța familiilor și bunăstarea copiilor.
În același timp, Daniel Băluță a precizat că votul său a fost acordat pentru stabilitatea economică a României și pentru normalitate, îndemnându-i pe alegători să meargă la vot.
„Astăzi, de Ziua Națională a României, am votat calea sigură către Europa. Am votat pentru siguranța familiilor noastre, pentru bunăstarea copiilor noștri, pentru libertatea lor și pentru stabilitate economică într-o Românie europeană.
Pentru școli și grădinițe sigure și moderne, pentru spitale, pentru parcuri, pentru noi linii de metrou, pentru un nou aeroport, pentru bulevarde curate, pentru poduri și pasaje, pentru blocuri reabilitate termic cu fonduri europene nerambursabile.
Pentru normalitate, pentru continuitate, vă rog să mergeți la vot!”, a scris Daniel Băluță pe pagina sa de Facebook.
Secțiile de votare din țară organizate pentru alegerile parlamentare 2024 s-au deschis duminică, la ora 07:00 și se închid la ora 21:00
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară organizate pentru alegerile parlamentare 2024 s-au deschis duminică, la ora 07:00 și se închid la ora 21:00.
- Românii pot vota la alegerile parlamentare 2024 pentru 332 de deputați și 137 de senatori, dintre cei 6.330 de candidați de la 31 de formațiuni politice și 19 organizații ale minorităților naționale.
- Peste 18 milioane de români au drept de vot în țară și alți aproape un milion pot vota la secțiile din străinătate, dar aceștia îi aleg doar pe cei șase parlamentari ai circumscripției electorale pentru cetățenii din afara țării.
- Votarea în străinătate la alegerile parlamentare a început vineri, la 20:00, ora României, care era ora 07:00 în prima dintre cele 950 de secții deschise în diaspora, în Auckland, Noua Zeelandă, și se încheie luni, ora 07:00, pe Coasta de Vest a SUA.
Este al zecelea scrutin organizat după decembrie 1989 pentru desemnarea viitorilor parlamentari. (mai multe informații AICI)
Citește și:
Nicușor Dan, gafă MONUMENTALĂ: „România e o republică parlamentară”
Simona Bucura-Oprescu: „Am VOTAT pentru cine poate să facă mai mult pentru ţară”