Daniel Băluță, apel către Nicușor Dan, în problema Planșeului: „Avem convingerea că IERI autorizația de construire va fi semnată”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat, joi, în timpul unei inspecții la Planșeul Unirii, că așteaptă semnătura primarului general pentru începerea lucrărilor la Planșeul Unirii. Asta în contextul în care edilul general întârzie foarte mult emiterea avizelor necesare pentru intervenție.
„Noi cei de la Sectorul 4 suntem pregătiți. Avem contractul, avem banii necesari, și mulțumesc pe această cale Guvernului României, care a alocat în integralitate banii necesari pentru această construcție. Sunt convins că imediat ce vom avea semnătura primarului Capitalei lucrarea va începe de îndată. Mizez pe sprijinul şi cooperarea primarului general, pentru că, în cele din urmă, această lucrare am primit-o tocmai de la Primăria Municipiului București, tocmai pentru că era o urgență. Toate demersurile efectuate de Primăria Capitalei au fost îndreptate către noi, iar noi suntem un partener de nădejde al Primăriei. Avem convingerea că ieri autorizația de construire va fi semnată, pentru că este, după cum vedem cu toții, o urgență a orașului”, a declarat Daniel Băluță.
Daniel Băluță, avertisment crunt: „Planșeul Unirii stă să se prăbușească. Este o problemă de viață și de moarte”
Daniel Băluță a mai declarat că această structură este în pericol major de prăbușire. „Este o problemă pe viață și pe moarte”, spune edilul Sectorului 4.
„În urmă cu o lună de zile, la vizita periodică pe care experţii o fac în completarea expertizei realizată, au apărut zone la care nivelul de degradare a ajuns în punctul numărul V, astfel încât, din păcate pentru noi toţi, aşa cum vedeţi, această lucrare reprezintă un risc major pentru bucureşteni, un risc major pentru noi toţi”, a declarat Daniel Băluță prezent, joi, la o inspecția de urgență a Planșeului Unirii.
Potrivit edilului, structura de la Unirii este o construcţie cu aproape 100 de ani vechime, ce datează de pe timpul Regelui Carol.
„O construcţie pe care trec zilnic zeci de mii de oameni, fie în calitate de pietoni, fie cu autoturismele sau cu mijloacele de transport în comun. Tot ce vedeţi aici ne spune că trebuie să acţionăm la timp. Să ne imaginăm ce s-a întâmplat acum 6 ani cu Viaductul Morandi, atunci au murit 35 de oameni. Nu ne putem permite, niciunul dintre noi, sub nici o formă o tragedie aici. Aici nu este vorba de o disconfortul circulaţiei, nu e o dispută, ci este o problemă de siguranţă, o problemă de viaţă şi de moarte (..) Această structură stă să se prăbuşească, este o realitate”, a mai declarat Daniel Băluță.