Daniel Băluță și experții, vizită de urgență la PLANȘEUL Unirii: „Degradările s-au accentuat, putând duce la cedarea sub trafic a unor elemente”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, alături de prefectul Capitalei, Mihai Toader, de experți și profesori ai Universității Tehnice de Construcții București, de proiectanți și constructori, face joi, de la ora 11:00, o vizită de urgență la Planșeul Unirii.
„Acțiunea, la care vor participa reprezentanții tuturor instituțiilor publice implicate în refacerea mega structurii de beton ce acoperă râul Dâmbovița, este urmarea celui mai recent punct de vedere al experților, întocmit în luna august a acestui an.
Potrivit acestora, de la realizarea ultimei expertize tehnice, care încadrează Planșeul Unirii în starea tehnică IV (nesatisfăcător) din V, degradările planșeului s-au accentuat, putând duce la cedarea sub trafic a unor elemente de structură și, implicit, la ruperea plăcii de beton, cu consecințe incalculabile asupra siguranței circulației”, se arată într-o informare a Primăriei Sectorului 4.
Inspecția la Planșeul Unirii va fi urmată de o vizită subterană la Pasajul Unirii
Potrivit sursei citate, inspecția la Planșeul Unirii va fi urmată de o vizită subterană la Pasajul Unirii, prin stația de metrou Unirii 2, pentru a se constata starea tehnică a structurii pereților tunelului rutier.
Contractul pentru consolidarea și reparația capitală a planșeului de la Piața Unirii s-a semnat, la începutul anului 2024, cu Asocierea Erbașu-Concrete Solutions – BogArt. Este un contract de peste 800 de milioane de lei, cu finanțare de la Guvern. Contractul prevede și consolidarea Pasajului Rutier Unirii.
În momentul de față, se ia în calcul să se lucreze la ambele obiective în același timp. Până acum s-a lucrat la proiectul tehnic, iar în mare, au fost obținute și toate avizele.
Planșeul din Piața Unirii se poată prăbuși la un cutremur de intensitate medie
Guvernul a decis, în aprilie 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii.
Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare, iar ultima expertiză tehnică a arătat că structura are un risc seismic gradul I.
Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie, iar problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2.
Pe de altă parte, pe deasupra planșeului este organizată circulația rutieră din Piața Unirii. Practic, la această structură trebuie să se intervină de urgență, pentru a se evita o tragedie.
Gândul a publicat încă din martie 2021 imagini în premieră de sub planșeu, care arată starea deplorabilă a construcției. Imaginile pot fi văzute AICI.
Acestea sunt deficiențele grave identificate la Planșeul Unirii:
- armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor;
- grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune;
- grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistență puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi;
- beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului;
- defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător cu ocazia diverselor intervenții la planșeu;
- degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete.
CITEȘTE ȘI:
Specialiștii propun DEMOLAREA completă a planșeului din Piața Unirii și refacerea lui de la zero