Daniel Băluță: „Vom demara lucrările la Planșeul Unirii peste 10 zile. Nu putem pierde o zi. Nu ne putem asuma prăbușirea. Ar fi o tragedie”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a participat, miercuri, la o ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, unde s-a discutat situația Planșeului Unirii. Potrivit edilului, peste 10 zile ar putea demara lucrările la această structură extrem de degradată. Ședința a avut loc în contextul în care primarul Capitalei, Nicușor Dan, încă întârzie emiterea avizelor pentru lucrări.
„Astăzi am răspuns invitației Prefectului Capitalei de a participa la Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență și am prezentat situația Planșeului de peste Râul Dâmbovița. Degradarea acestei lucrări realizată în urmă cu 100 de ani se accelerează și ne îngrijorează pe toți cei care am avut acces la expertiza realizată de Universitatea Tehnică de Construcții București”, a declarat Daniel Băluță după ședința Comitetului pentru Situații de Urgență.
Edilul a mai transmis că Piața Unirii este într-un real pericol.
Daniel Băluță: „Suntem într-o stare de real pericol”
„Suntem într-o stare de real pericol. Atât Planșeul cât și pasajul au nevoie de consolidare urgentă. Sute de mii de oameni tranzitează această zonă zilnic, cu mașina, cu autobuzul, sau pietoni. Am încredere că hotărârea de azi va debloca procesul de emitere a ultimelor documente necesare pentru a demara rapid lucrările de consolidare. Sunt sigur că nimeni nu își poate asuma o tragedie creată de prăbușirea. Planșeului care ar produce numeroase victime și blocarea totală a centrului Bucureștiului. Nu avem nicio zi de pierdut”, a mai declarat Daniel Băluță.
Edilul a mai precizat la finalul intervenției că peste 10 zile va demara șantierul pentru consolidarea Planșeului.
Și prefectul Capitalei, Mihai Toader, a declarat miercuri că intervenția la Planșeu este o urgență.
„Ne-am întâlnit pentru adoptarea unei hotărâri care să întărească nivelul de urgență al intervenției pentru Planșeul Unirii. Caracterul de urgență este cert. Concluziile expertului, după expertize, au fost dezastruoase și au întărit caracterul de urgență al acestei intervenții. Situația din subteran este chiar mai gravă. Nu pune nimeni la îndoială aceste expertize”, a declarat și Mihai Toader.