Daniel Horodniceanu, vicele CSM, iertat de colegi. Fostul șef al DIICOT scapă pe sancțiunile disciplinare în scandalul cu Poliția Rutieră
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) l-a iertat miercuri pe vicepreşedintelui CSM Daniel Horodniceanu, după scandalul cu polițiștii care l-au oprit în trafic. Conform ordinii de zi soluționate, Secția pentru procurori în materie disciplinară a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva procurorului Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii și fost șef al DIICOT. Decizia mai poate fi atacată doar la Instanța Supremă
Horodniceanu mai ceruse să i se deconteze cheltuielile și de judecată, dar solicitarea a fost respinsă.
Cum au fost terfeliți polițiștii
În luna iunie, Inspecția Judiciară a anunțat exercitarea acțiunii disciplinare împotriva lui Daniel Horodniceanu, pentru „atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare”.
Inspecția Judiciară a anunțat atunci că „inspectorii judiciari au reținut următoarele:
- Fapta procurorului care, fiind oprit în trafic de agenți de poliție, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziție umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 104 din Legea nr. 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare;
- Fapta procurorului care, în cadrul interacțiunii cu agenții de poliție, și-a declinat și afirmat repetat calitatea de procuror, a amenințat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenților de poliție, sugerând că ar avea relații sau influență cu scopul de a primi un tratament favorabil și de a-și rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toți cetățenii constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea nr. 303/2022”.
Articolele invocate prevăd:
- „Încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii / „Magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia”.
- „Folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii”.
Acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză, mai spune Inspecția Judiciară.
Inspecția Judiciară a anunțat atunci că „inspectorii judiciari au reținut următoarele:
- Fapta procurorului care, fiind oprit în trafic de agenți de poliție, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziție umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 104 din Legea nr. 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare;
- Fapta procurorului care, în cadrul interacțiunii cu agenții de poliție, și-a declinat și afirmat repetat calitatea de procuror, a amenințat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenților de poliție, sugerând că ar avea relații sau influență cu scopul de a primi un tratament favorabil și de a-și rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toți cetățenii constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea nr. 303/2022”.
Dialogul integral dintre Horodniceanu și polițistul care l-a oprit
- „Daniel Horodniceanu: De ce m-ați oprit în acest moment?
- Polițist: Pentru că ne-ați depășit…
- Daniel Horodniceanu: Și nu am voie să vă depășesc sau ce?
- Polițist: Există o limită de viteză de 50 km/h, iar noi circulam deja cu 70 km/h.
- Daniel Horodniceanu: Aveți un radar? V-am spus cine sunt.
- Polițist: Cine sunteți?
- Daniel Horodniceanu: Sunt procuror-șef Horodniceanu de la Crima Organizată. Nu mă cunoașteți?
- Polițist: Vă rog să-mi prezentați documentele.
- Daniel Horodniceanu: Dar de ce nu mă cunoașteți? Dar de unde sunteți dumneavoastră? Din Vaslui sau din Iași?
- Polițist: Sunt agent David din cadrul Secției 1 Poliție Rurală.
- Daniel Horodniceanu: Din Iași?
- Polițist: Da, vă rog să-mi dați documentele dvs.!
- Daniel Horodniceanu: O să vă prezint legitimația mea de procuror. Dar vă mai întreb o dată, de ce m-ați oprit?
- Polițist: În primul rând, așa cum v-am spus și anterior, ne-ați depășit…
- Daniel Horodniceanu: Și?
- Daniel Horodniceanu: Terminați cu prostiile astea! Nu știți cu cine vorbiți. Ce faceți dumneavoastră la această oră? Faceți patrulă pe strada principală dintr-un sat? Am să vorbesc cu șeful IPJ-ului.
- Polițist: În ultimele două săptămâni, au avut loc mai mult de 6 cazuri de furturi de animale în zonă. Din acest motiv…
- Daniel Horodniceanu: Pe strada principală? Dumneavoastră căutați hoții pe câmp. Trebuie să vă învăț eu cum să vă faceți treaba sau ce?
- Polițist: Nu sunteți în măsură…
- Daniel Horodniceanu: Sunt într-o foarte mare măsură, sunt procuror de 25 de ani. De când ești polițist dumneata? Eu sunt în măsură să fac orice! Din cauza mea dumneavoastră aveți un 15% la salariu. Adică, în favoarea dumneavoastră. Eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 și dumneavoastră ați primit 15%. Eram 100% convins că dacă vă depășesc mă opriți.
- Polițist: Dacă ați pus un semnal…
- Daniel Horodniceanu: Eu cunosc poliția și mai ales poliția asta care vine din spate așa. Știți ce mă miră? Faptul că spuneți că nu mă cunoașteți. Pe mine mă cunoaște toată poliția din județ”.