Daniel Morar, fost șef al DNA și judecător al Curții Constituționale, a publicat la Editura Humanitas, un volum de aproape 700 de pagini. Cartea urmează să fie lansată oficial duminică, 11 decembrie 2022, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus. Fostul șef al Direcției Naționale Anticorupție redă în volumul publicat, momente importante – unele, nelipsite, la acea vreme de controverse, interpretări și teorii ale conspirației în ceea ce privește mecanismele de funcționare ale justiției din România – pe care Daniel Morar le-a trăit și le-a povestit/ scris, atât din rolul de protagonist, cât și din cel de martor.
„Este o istorie subiectivă a justiției din România de după căderea comunismului pentru că redă, în special, momentele cărora le-am fost protagonist sau martor, însă și pentru că nu încerc să obiectivez post factum lucrurile trăite. Evenimentele sunt prezentate așa cum le-am perceput eu în acele momente, cu emoțiile, temerile și deciziile proprii, dar și prin prisma modului cum au fost ele consemnate de presa vremii.
Cartea poate fi văzută și ca o istorie a maturizării corpului magistraților, dar și a deformării acestuia, pe alocuri. Oamenii politici nu au cum să lipsească din poveste, iar unii dintre ei s-ar putea să apară chiar mai bine conturați decât am intenționat“, a punctat Daniel Morar, potrivit Humanitas.
Un moment la care Daniel Morar se oprește în cartea sa este vechiul dosar al lui Dan Păsat – la acea vreme deputat PDL de Giurgiu, actualmente primar al comunei Bucșani, județul Giurgiu și nimeni altul decât denunțătorul din speța arestării lui Niculae Bădălău, cel din urmă fost senator PSD și fost vicepreședinte al Curții de Conturi.
Prin 2010, potrivit informațiilor prezentate în cartea scrisă de Daniel Morar, Dan Păsat „se plângea că este nevinovat și nu înțelegea de ce îl voiam arestat.”
Reamintim că Dan Păsat a fost trimis în judecată în aprilie 2011 pentru trei fapte de șantaj, dar și pentru alte fapte de fals. El a încercat să-și acopere faptele de șantaj prin fals.
Iată ce scrie fostul șef al DNA despre perioada 2009-2010, atunci când a înaintat ministrului Justiţiei solicitarea de a sesiza parlamentul României – Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării deputatului de Giurgiu PDL, Dan Păsat, pentru şantaj.
La avea vreme, deputatul era învinuit şi de corupţie, pentru că s-ar fi folosit de informaţii obţinute „în virtutea funcţiei pentru a efectua diferite operaţiuni financiare.”
Mai mult, susțineau atunci procurorii, în perioada 2009 – 2010, Dan Păsat, în calitate de deputat în parlamentul României, iar din data de 21 decembrie 2009, şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, a devenit incompatibil cu funcţia de parlamentar.
Potrivit comunicatului DNA din 2010, Dan Păsat ar fi acţionat prin şantaj sau prin folosirea autorităţii şi influenţei ca om politic pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, „beneficii necuvenite” provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa – SC Prod Invest SRL.
DNA menționa în comunicat și faptul că deputatul Dan Păsat ar fi recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă, atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică.
În 2013, completul de cinci judecători al Instanței Supreme a dat sentința definitivă în dosarul în care fostul deputat Dan Păsat a fost trimis în judecată pentru șantaj, el fiind găsit vinovat pentru această infracțiune.
Revenind în România lui 2022, reamintim că Niculae Bădălău, fost senator PSD și fost vicepreședinte al Curții de Conturi, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în data de 27 noiembrie 2022, fiind acuzat de dare de mită în formă continuată și trafic de influență.
O zi mai târziu, Niculae Bădălău a fost arestat preventiv și, după ce acesta a contestat decizia Curții de Apel, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, definitiv, că rămâne în arest, contestația sa fiind ”nefondată.”
Gândul a prezentat, în exclusivitate, informații-bombă din acest dosar în care Niculae Bădălău a fost denunțat de primarul localității Bucșani din județul Giurgiu, fostul deputat Dan Păsat, iar înregistrările ambientale au dus, într-un final, la ”prăbușirea” fostului senator.
Punctul de pornire al acestui dosar l-a reprezentat atribuirea contractului de proiectare tehnică, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul ”Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă, comuna Bucșani, județul Giurgiu”. Contractul a fost estimat la 7.071.925,31 lei fără TVA, fiind atribuit societății Samby Impex SRL, administrată chiar de ginerele lui Niculae Bădălău.
În cursul anchetei, procurorii DNA au stabilit că fostul senator Niculae Bădălău a insistat, ”în mod repetat”, pe lângă primarul din Bucșani – în zilele de 09 august 2022 și 19 noiembrie 2022 – ca acest contract să fie atribuit Samby Impex SRL.
Potrivit anchetatorilor, Bădălău s-a făcut vinovat de ”trafic de influență” și ar fi a lăsat să se creadă că ”are influență asupra Irinei-Manuela Pătrășcoiu, director general și președinte al Consiliului de administrație al Companiei Naționale de Investiții C.N.I. SA, promițând că ”o va determina pe aceasta să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către Primăria Comunei Bucșani, județul Giurgiu”.
Fostul senator a fost acuzat de procurorii DNA și de dare de mită în formă continuată.
Extras din ”Încheierea” Curții de Apel București – 28 noiembrie 2022
În același anunț, Dan Păsat a declarat că a fost vizitat de Niculae Bădălău la reședința sa din satul Hobaia (comuna Ogrezeni din județul Giurgiu), în luna august 2022, iar acesta ”i-a solicitat să atribuie contractul de reabilitare apă potabilă în satele Podișor, Bucșani și Vadu Lat unei firme pe care o controlează prin membrii familiei sale, fără însă ca inculpatul Bădălău Niculae să indice denumirea societății comerciale”.
Elena Matche, reprezentanta SC Samby Impex SRL (firmă administrată de ginerele lui Niculae Bădălău), i-a oferit în mai multe rânduri foloase necuvenite lui Dan Păsat, pentru a-l determina să accepte efectuarea de plăți, inclusiv pentru lucrări executate necorespunzător, dar – conform unei interceptări ambientale realizate pe data de 19 octombrie 2022, acesta ar fi refuzat.
Primarul din Bucșani s-a întâlnit cu Elena Matache și, așa cum rezultă din înregistrare, aceasta s-a plâns că stă ”cu ăsta (n.red. – plicul cu bani) de două săptămâni”, moment în care primarul din Bucșani precizează: ”Nu știu ce faceți voi, nu iau nimic de la voi și nu mă interesează”.
Ulterior, în timpul unei alte întâlniri – potrivit interceptărilor ambientale – primarul Dan Păsat îi spune Elenei Matache că i-a transmis chiar lui Niculae Bădălău un mesaj.
”Deci eu vă mulțumesc mult, dar nu vreau… În weekend i-am spus și lui NICU (n.red. – Niculae Bădălău): «Bă, nu mai trimite pe doamna ELENA cu plicul la mine, că nu-l iau. Nu vreau. N-am nevoie»”, spunea primarul din Bucșani în timpul întâlnirii pe care a avut-o, în data de 11 noiembrie 2022.