Daniel Tudorache și lupta pentru ”ciolan” în Coaliția de Dreapta: ”USR-PLUS și PNL își dau la gioale, dar de prăbușit ne prăbușim toți”
Daniel Tudorache – fost edil al Sectorului 1 și, acum, deputat PSD – acuză Coaliția de Dreapta că nu pune accent pe subiectele prioritare și rămâne ancorată într-o permanentă luptă pentru ”ciolan” din care toți românii au de pierdut.
”Își dau la gioale”, notează Daniel Tudorache în mediul online, referindu-se la contrele dintre USR PLUS și PNL, iar ”prăbușirea” este o tristă realitate, la toate nivelurile.
”USR-PLUS și PNL își dau la gioale, dar de prăbușit ne prăbușim toți. Este din ce în ce mai clar că partidele din coaliția #dadreapta nu înțeleg cele două mari priorități ale momentului: controlul pandemiei și campania de vaccinare. Care, evident, se întrepătrund. Ei încă se mai ceartă pe ciolan. A trecut un an de când PSD, prin primarii sectoarelor și primarul general al municipiului București, propunea testarea în masă a populației, ca instrument eficient pentru determinarea răspândirii virusului. Guvernanții nu au dorit acest lucru”, scrie Daniel Tudorache pe pagina sa de socializare.
”A trecut un an de când am avut două luni de stare de urgență (lockdown) timp în care sistemul medical trebuia să se pregătească pentru a nu ajunge unde este astăzi, adică suprasolicitat. Degeaba.
A trecut un an în care în loc de strategie, au jucat alba-neagra cu relaxarea și lockdown-ul, cu închiderea și deschiderea școlilor, cu mersul la birou și statul acasă. De fapt, cu nervii și liniștea noastră, a tuturor”
Daniel Tudorache
Daniel Tudorache: ”Vaccinarea a început în forță, a continuat mediocru și riscă să stagneze lamentabil”
În ceea ce privește campania de vaccinare, Daniel Tudorache este de părere că ”în început în forță”, numai că a continuat în mediocritate, iar acum ”riscă să stagneze lamentabil”.
Coaliția de Dreapta, din păcate, nu poate oferi românilor decât ”circ”, conchide deputatul PSD, iar ”măsurile-minune” lipsesc cu desăvârșire.
”Nici cu vaccinarea lucrurile nu stau mai bine. Primul ministru Cîțu ne anunță o țintă îndrăzneață, de 10 milioane de vaccinați până în luna septembrie, dar nu suflă o vorbă despre soluțiile miraculoase pe care le-a găsit și le va aplica pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Pentru că din ceea ce s-a întâmplat până acum nu rezultă că ar fi posibil.
Vaccinarea a început în forță, a continuat mediocru și riscă să stagneze lamentabil, în lipsa măsurilor-minune de care ziceam”, mai scrie fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei.
”Și vom continua cu sarabanda de carantine și ieșiri din carantine, chiar dacă nimeni nu va mai avea curajul să le spună pe nume, pentru că suntem cu toții sătui, tracasați și obosiți. Din păcate, asta e tot ceea ce poate să ofere coaliția de dreapta, în afară de circ. Nici pâine nu sunt în stare”
Daniel Tudorache, deputat PSD