”Dați-mi șansa să fiu mamă!” | Acuzată de activități extremiste, Lilia Chanysheva, fost lider al echipei lui Navalnîi, riscă 12 ani de închisoare
Lilia Chanysheva, fost coordonator regional al echipei lui Alexei Navalnîi în Ufa, capitala Republicii Bașkortostan (Bașkiria) din Federația Rusă, riscă o pedeapsă de 12 ani de închisoare într-un dosar în care este acuzată de ”activități extremiste”.
Lilia Chanysheva a fost arestată în data de 9 noiembrie 2021, în urma unei percheziții desfășurate la domiciliul ei. În aceeași zi, poliția a percheziționat casele altor activiști din Ufa și alte orașe rusești, ca parte a unui dosar penal împotriva lui Aleksei Navalnîi și asociaților săi.
În data de 10 noiembrie 2021, Tribunalul Districtual Kirovsky din Ufa a plasat-o pe Lilia Chanysheva în arest preventiv. Ea a fost acuzată de ”înființarea sau conducerea unei asociații extremiste”, cu referire directă la activitatea pe care a desfășurat-o în echipa disidentului rus Alexei Navalnîi.
În fața instanței de judecată – verdictul urmând a fi aflat în zilele următoare – Lilia Chanysheva a insistat în a spune că dosarul său este unul făcut la ”comandă politică”, iar degetul acuzator a fost îndreptat către Vladimir Putin și președintele Republicii Bașkortostan, Radiy Khabirov.
”Vladimir Putin nu a cruțat nici femeile”
În pledoaria finală, Lilia Chanysheva a făcut un rezumat alarmant al ultimei perioade, prezentând numele celor care au fost trimiși după gratii sau sunt judecați pentru că se opun regimului lui Vladimir Putin.
”Când îmi pregăteam pledoaria finală, am citit ultimele pledoarii a zece persoane: Evgheni Roizman, Vladimir Kara-Murza, Dmitri Ivanov, Alexei Gorinov, Andrei Pivovarov, Ivan Safronov, Vladimir Vorontsov, Yuri Zhdanov, Ilya Yashin și, desigur, Alexei Navalîi.
Aceștia sunt toți bărbați puternici și inteligenți pe care Vladimir Putin i-a condamnat în acești ani. Dar Vladimir Putin nu a cruțat nici femeile: jurnalista Maria Ponomarenko a primit șase ani de închisoare, artista Alexandra Skochilenko așteaptă sentința, regizorii și dramaturgii de teatru Yevgenia Berkovich și Svetlana Petriychuk sunt în închisoare, artista Iulia Tsvetkova a fost judecată încă de acum câțiva ani. (…)
Și câte mai multe femei talentate și curajoase ale căror nume nu le cunoaștem au fost băgate în închisoare pentru opiniile lor politice?”, a spus Lilia Chanysheva în fața judecătorilor, citată de The Moscow Times.
”Putin este sinonim cu războiul!”
Lilia Chanysheva a mai spus în fața judecătorilor că drepturile sale politice și drepturile concetățenilor săi au fost încălcate constant, ceea ce demonstrează că ”Vladimir Putin și-a dorit de multă vreme să elimine orice disidență și să creeze ostilitate între popor și guvern, cu unicul scop de a-și menține puterea și după alegerile din anul 2024”.
Vladimir Putin este ”sinonim cu corupția, cu salariile și pensiile mici, cu o economie la pământ și cu cresterea preturilor”, a mai spus Lilia Chanysheva.
”Putin este sinonim cu războiul! Răspundeți la această întrebare: sunteți mai bine acum decât acum 10 ani? Vă este mai ușor să mergeți la magazin decât acum 10 ani? Vă simțiți mai în siguranță decât acum 10 ani? Dacă răspunsul este nu, luați măsuri! Puteți face diferența.
Onorată Instanță! În timpul procesului, v-am povestit despre toate succesele mele. Sprijiniți-vă și ca politician, și ca femeie, și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a pune capăt presiunii ilegale a executivului asupra Justiției. Voi continua să lupt împotriva corupției și a ilegalității!”, a încheiat Lilia Chanysheva.
”Onorată Instanță! Dacă voi fi condamnată la 12 ani de închisoare, voi fi prea bătrână pentru a avea un copil. Dă-mi șansa să fiu mamă”
Lilia Chanysheva
Citește și: