DAUNE morale de 500.000 de euro pentru un timișorean arestat timp de 210 zile, deși era nevinovat
Un bărbat din Timișoara care a fost arestat, în 2013, timp de 210 zile într-un dosar de complicitate la înșelăciune și declarat definitiv nevinovat, a dat în judecată statul român. Ele cere daune morale în valoare de 500.000 de euro pentru că a fost lipsit de libertate pe nedrept.
Bărbatul, fost șofer pe ambulanță, care și-a deschis o afacere a stat peste jumătate de an după gratii, într-un dosar de complicitate la înșelăciune. Ulterior, judecătorii au stabilit că acesta este nevinovat.
De aceea, timișoreanul a decis să acționeze în instanță statul român și să ceară daune morale de jumătate de milion de euro.
În cadrul procesului, bărbatul a spus că în perioada cât a fost arestat „a fost supus umilinţelor şi unui tratament degradant din partea deţinuţilor şi nu numai”.
„Era un om normal, un om educat, un om de succes a cărui demnitate a fost călcată în picioare”
Avocatul timișoreanului a precizat bărbatul „nu era un infractor care să ştie să facă faţă vieţii din puşcărie, era un om normal, un om educat, un om de succes a cărui demnitate a fost călcată în picioare multe din cele petrecute în penitenciar fiind prea dureroase şi degradante pentru a fi redate în scris”.
„În celula de 2 m lăţime pe 4 m lungime situată într-un demisol plin de igrasie cu toaletă în aceeaşi încăpere neînchisă, a fost ţinut alături de alte 6 chiar 7 persoane care erau de cele mai multe ori arestate pentru infracţiuni cu violenţă fiind înjosit şi torturat psihic de aceştia precum şi de gardieni care aveau adesea un comportament abject. Să stai luni de zile împreună cu 7 sau chiar 8 persoane în doar 8 metri pătraţi în care erau şi 8 paturi şi o toaletă este ceva ce depăşeşte orice limită a umanului”, a mai arătat avocatul bărbatului, citat de Adevărul.
Timișoreanul a arătat că în anul 2001, după finalizarea stagiului militar, s-a angajat la Serviciul de Ambulanță Timiș până în anul 2006 având funcţia de şofer. În anul 2006, deşi a lucrat, a absolvit Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii Tibiscus Timișoara, lucrând ca jurist pentru o societate comercială din Timișoara.
Ulterior, fiind un foarte bun agent de vânzări, a decis să îşi deschidă o afacere în domeniul vânzărilor auto. Astfel a înființat o firmă prin care a încheiat contracte de colaborare cu societăţi de leasing financiar sau operaţional, cu societăţi bancare sau non bancare, ajungând ca firma să fie una „extreme de profitabilă”, aducându-i un venit mediu lunar de 3.000 de euro net lunar.
500.000 de euro după ce a fost arestat şapte luni fără să fie vinovat
În primă instanță, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de bărbat. Apoi, instanța superioară, respectiv Curtea de Apel Timișoara, a admis-o în parte, obligând statul român, prin Ministerul Finanțelor, să îi achite daune de 200.000 euro pentru privarea nelegală de libertate și 100.000 euro pentru restrângerea dreptului de liberă circulație.
La această sumă însă, se adaugă și dobânzi, de aproape 200.000 euro. Astfel, în total, statul român ar trebui să-l despăgubească pe bărbatul nevinovat cu suma de 500.000 euro.