De ce a fost nesperată Unirea de la 1 Decembrie 1918. Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene: „A fost un act dorit de toți patrioții români. Dar a fost nesperat. Pentru că eram într-o mare dilemă”

Academicianul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, este invitatul lui Adrian Artene la o ediție specială a podcastului ALTCEVA ce va fi difuzată joi, 1 decembrie, începând cu ora 12:30. Ioan Aurel Pop explică de ce, în acel context istoric, Marea Unire din 1918 a fost „un fapt nesperat de nimeni” și cum a devenit posibil acest „fapt nesperat de nimeni”. 

Președintele Academiei a început discuția cu gazda podcastului ALTCEVA, Adrian Artene,  prin a menționa că se bucură  „ori de câte ori cinstim într-o formă sau alta simbolurile naționale, iar Ziua Națională, alături de steag, de stemă și așa mai departe sunt simboluri fundamentale” pentru identitatea românilor.

Ioan Aurel Pop vorbește despre acel sentiment de solidaritate care s-a născut la 1600, când Mihai Viteazul a înfăptuit unirea, solidaritate care a renăscut la mijlocul secolului XIX și s-a concretizat cu Marea Unire din 1918, care, spune președintele Academiei Române, a fost „un fapt nesperat de nimeni”.

Este vorba despre momentul 27 martie, când Basarabia revine acasă în ciuda amenințărilor armelor bolșevice, la repatrierea Bucovinei și la întregirea de la 1 Decembrie 1918.

Ioan Aurel Pop: „Basarabia era într-o mare primejdie. Și anume primejdia de a se dilua complet”

„A fost un act dorit. Dorit de toți patrioții români. Cei care pricepeau un pic despre ce e vorba. Dar a fost nesperat. Și am să explic de ce. Pentru un istoric e clar: în 1914 noi ne-am declarat neutri. Pe bună dreptate. Spre marea amărăciune a Regelui Carol I. Care, sigur, ar fi sperat să intrăm alături de Germania, mai ales că aveam un acord secret cu Germania din 1883. Cum sperau Ion Slavici, Titu Maiorescu, Petre Carp, Marghiloman și alții. Problema e următoarea. Noi ne-am declarat neutri pe bună dreptate. Pentru că eram într-o mare dilemă. Dacă intram în luptă alături de Germania, Austro-Ungaria și Italia, cum sperau acești oameni politici pe care i-am menționat anterior, din partida germanofilă, era clar că trebuie să ne luăm adio de la Transilvania și de la Bucovina. Dacă intram alături de Germania puteam să câștigăm doar Basarabia, dar nu și Transilvania. Dacă făceam invers trebuia să ne luăm adio de la Basarabia, pentru că nu puteai cere unui aliat, în acest caz Rusia, să îți dea ceva ce considera că e al lui. Chiar dacă nu era al lui. Și atunci lumea știa următoarea poveste, următoarea realitate: că toate nu le puteam primi. De aceea am spus că era nesperat actul. Și lucrul acesta a fost valabil și în 1916, când România a intrat în război de partea Triplei Înțelegeri, și bine a făcut, atunci cei mai mulți patrioți au spus: am intrat, atunci Basarabia rămâne de-o parte. Iar Petre Carp și ceilalți pe care i-am menționat anterior spuneau că mai mare e primejdia pentru Basarabia. Că Transilvania e de câteva secole bune înstrăinată și românii sunt tot majoritari acolo, în pofida politicii de deznaționalizare, pe când în Basarabia, ceea ce a făcut Imperiul Țarist e de neiertat și de neadmis. Și Basarabia e într-o mare primejdie. Și anume primejdia de a se dilua complet”, spune academicianul Ioan Aurel Pop.

„În 100 de ani, în Basarabia, Imperiul Țarist a reușit ce nu s-a reușit în Transilvania în aproape 1.000 de ani de stăpânire dură”

Basarabia a stat sub Imperiul Țarist până în 1918, circa 100 de ani, a explicat  Ioan Aurel Pop, iar Transilvania nu era de 1.000 de ani, era de câteva secole bune sub stăpânirea nobililor maghiari care erau proprietari de pământ, la care se adăugau sașii și secuii.

„Și în Transilvania autoritățile n-au avut niciodată preoți ortodocși pe care să-i introducă în bisericile noastre.  Pe vremea aceea nu se comunica așa cum se comunică astăzi. Preotul și învățătorul, sau dascălul din sat, diacul, diaconul care îl însoțea pe preot, ei erau dirijorii. De ei asculta comunitatea. Autoritatea supremă spirituală o avea preotul. Or preotul era de același neam cu supușii. În Țara Românească și în Moldova nu erau numai preoții de un neam cu supușii, ci și boierii. Și stăpânii. Deci stăpânii și supușii erau de același neam și aceeași limbă. În Basarabia, când Imperiul Țarist a ocupat-o, la început era o politică mai liniștită, dar în scurt timp s-a văzut că avea un plan diabolic. În scurt timp au fost arse cărțile românești, chiar dacă erau cu chirilice, dar în limba română. Cărți bisericești, strânse la un loc și arse. Introdusă limba rusă. Și în bisericile noastre aduși păstori de altă limbă decât turma. Se predica în rusă. Gândiți-vă, ce primejdie! Și în 100 de ani, în Basarabia, Imperiul Țarist a reușit ce nu s-a reușit în Transilvania în aproape 1.000 de ani de stăpânire dură”, spune președintele Academiei Române.

Ioan-Aurel Pop este doctor în istorie și profesor al Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, specialist în istorie medievală și în evoluția instituțiilor medievale, paleografie latină și istoria Transilvaniei.

A fost profesor asociat la Universitatea din Pittsburgh (1991-1992) și profesor invitat la INALCO Paris (1998), Universitatea din Trento (2001) și Universitatea Ca’Foscari din Veneția (2003-2008).

În perioada 1993-2018 a deținut funcția de director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, iar între anii 2012-2020 a fost rector al Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

În anul 1999 a fost ales membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Litere și Arte din Paris, iar în anul 2013 a devenit membru al Academiei Europene de Științe și Artă din Salzburg.

Urmărește interviul integral cu acad. Ioan Aurel Pop doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.