De ce americanii nu au GARD în fața caselor? Motivul ar fi de neacceptat pentru proprietarii de case din România

Publicat: 04 11. 2024, 11:15
Sursa foto: Profimedia images

Te-ai întrebat vreodată de ce americanii nu își împrejmuiesc casele cu garduri? Explicația poate surprinde mulți europeni și are rădăcini adânci în cultura de peste ocean, dar și de reglementările locale.

În primul rând, absența gardurilor este adesea reglementată de autoritățile locale.

Spre exemplu, în anumite zone, administrația interzice ridicarea de garduri pentru a facilita accesul rapid al serviciilor de urgență, cum ar fi pompierii sau ambulanțele, la locuințe în caz de nevoie. Această decizie are ca scop creșterea siguranței comunității.

În al doilea rând, americanii nu pun un accent deosebit pe intimitatea din fața casei. Majoritatea activităților sociale se desfășoară în spatele locuințelor, unde vecinii nu au vizibilitate. Acest spațiu din spate este adesea amenajat cu piscine sau zone de relaxare, favorizând interacțiunea între familii și prieteni într-un mediu deschis și convivial.

În multe cartiere, autoritățile locale impun reguli stricte care controlează aspectul caselor și al zonelor înconjurătoare. Aceste reglementări estetice interzic construirea de garduri pentru a menține o imagine uniformă a comunității. Un singur gard poate „strica” aspectul de ansamblu al cartierului.

Atunci când un nou venit se mută într-o zonă rezidențială, i se aduc la cunoștință toate regulile comunității, iar acesta semnează un contract prin care se obligă să respecte reglementările, de la aspectul construcției până la întreținerea gazonului, potrivit Fanatik.

Sursa foto: Profimedia images

Mărimea gazonului la control

Adunările rezidenților din America sunt adesea foarte stricte, stabilind chiar și dimensiunea gazonului. Unele cartiere impun o înălțime standard pentru iarba din fața casei.

Nerespectarea acestor reguli poate avea consecințe serioase; persoanele care nu se conformează pot fi obligate de adunarea de rezidenți să vândă casa și să părăsească zona.

Pe de altă parte, aspectul spațiului verde și conformitatea cu regulile comunității pot influența semnificativ valoarea unei proprietăți pe piața imobiliară, evidențiind astfel preferința pentru un mediu bine întreținut și organizat.