De ce au decis judecătorii ca frații TATE să rămână în arest la domiciliu: „Sunt integrați social, au un grad ridicat de instruire”

Publicat: 13 05. 2023, 15:24
Actualizat: 14 05. 2023, 01:25

Motivul pentru care frații Andrew și Tristan Tate au fost plasați în arest la domiciliu a devenit public sâmbătă.

Decizia, care se aplică și celor două femei acuzate de complicitate, a fost luată de Curtea de Apel București.

Conform deciziei, „pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpații Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela și Radu Alexandra Luana au obligația de a nu părăsi imobilele în care locuiesc, fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza”, potrivit Adevărul.

În justificarea propunerii de prelungire a arestării preventive formulate, procurorul DIICOT a susţinut că privarea de libertate a celor patru inculpați ar fi necesară din mai multe motive pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În fața judecătorilor, procurorul a cerut prelungirea arestului preventiv, spunând că „periculozitatea socială deosebit de ridicată a faptelor pentru care inculpații sunt cercetați decurge din: capacitatea exersată a acestora de a identifica potențiale victime ale traficului de persoane și de a profita de vulnerabilitatea victimelor, raportat vârsta fragedă, lipsa de suportului, afecțiunii și atenției din partea membrilor familie și a societății, existența unor acte de violență anterioare ce au provocat traume neidentificate și netratate, inclusiv abuz sexual; propagarea de către inculpați a unor justificări în ceea ce privește violența împotriva femeilor, la nivel internațional, prin organizația „War Room”, concepte deja puse în practică de inculpați și evidențiate în modalitățile de comitere a faptelor”.

Deși au admis că în mod incontestabil faptele de care inculpații sunt acuzați sunt grave, modul și circumstanțele concrete în care acestea s-ar fi săvârșit, judecătorii de la Curtea de Apel București au acordat circumstanțe atenuante, având în vedere atitudinea inculpaților anterioară și ulterioară faptelor de care sunt acuzați, perioada de când aceștia sunt privați de libertate, precum și actele de urmărire penală ce urmează să se mai efectueze în cauză.

„Sunt circumstanțe concrete menite să determine aprecierea că, la acest moment, măsura preventivă a arestului la domiciliu este suficientă pentru a asigura atât participarea inculpaților la actele de urmărire penală cât și fiabilitate a procedurii, ținând seama de obligațiile ce vor fi instituite în sarcina acestora, inclusiv cea de a nu comunica între ei, de a nu comunica cu persoanele vătămate și martorii și de a nu lua legătura cu aceștia. Totodată, riscul de presiune asupra martorilor sau de alterare a probelor este redus, prin prisma obligațiilor care urmează a fi impuse inculpaților și a sancțiunilor nerespectării lor, astfel că măsura arestului la domiciliu este în măsură a asigura buna desfășurare a procesului penal”, a apreciat instanța.

Andrew și Tristan Tate, plasați în arest la domiciliu de Curtea de Apel București

Frații Tate au părăsit în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie arestul Poliției Capitalei, după ce judecătorii Curții de Apel Bucureşti au schimbat măsura arestului preventiv cu cea de arest la domiciliu.

Andrew și Tristan Tate, fosta polițistă Luana Alexandra Radu și Georghiana Naghel au fost arestați în 30 decembrie 2022, la o zi după perchizițiile DIICOT care au vizat atât vila lor din Pipera, cât și studioul de videochat pe care-l administrau.

După trei luni de prelungiri în instanță, mandatul de arestare preventivă a fost înlocuit, în 31 martie, cu arest la domiciliu.

Potrivit DIICOT, mai multe tinere ar fi fost ademenite de frații Tate prin metoda „loverboy”. Ajunse în București, tinerele erau duse în imobile din Ilfov, iar acolo ar fi fost bătute, intimidate și obligate să producă scene cu conținut erotic, care le-ar fi adus fraților Tate beneficii materiale.

Ancheta în dosarul privind pe frații Tate este coordonată de procurorul șef al Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul DIICOT, Rareș Petru Stan.

Vă recomandăm să citiți și: