De ce au DISPĂRUT, pur și simplu, bancnotele de 20 de lei emise în 2021. La ce prețuri au ajuns să se vândă pe internet
Bancnota de 20 de lei, lansată în 2021 de BNR, a intrat în istorie, fiind prima bancnotă românească modernă cu chipul unei femei.
Inscripționată cu chipul Ecaterinei Teodoroiu, bancnota a fost lansată în doar 30.000 de bucăți, astfel că aceasta a ajuns în prezent să aibă o valoare mult mai mare decât cea nominală.
Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei s-a făcut prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.
Deși ar fi trebuit să ajungă în portofele românilor, se pare că aceste bancnote au cam dispărut definitiv. Puțini mai plătesc cu ele la magazin, iar cei care le au le vând la prețuri mari, informează PlayTech.
Și cum românul este destul de inventiv și poate scoate, uneori, bani din piatră seacă, unii au profitat de faptul că tirajul bancnotei a fost unul redus și acum scot la vânzare bancnotele pe care le au la prețuri destul de mari.
Este și cazul unui român care a scos la vânzare 100 de astfel de bancnote pe OLX, cu 2.500 de lei.
„Vând fișic de 100 de bancnote de 20 de lei cu Ecaterina Teodoroiu, nu se desface fișicul, nu se dau la bucată. Bancnotele sunt serii de 20-30 consecutive, nu sunt de la 1 la 99”, a fost anunțul acestuia.
Prețul cerut pentru cele 100 de bancnote era de 2.500 de lei. Cele cu o serie anume, însă, ajung și la câteva mii de lei pentru o singură bucată, fiind extrem de rare.
Bancnota din anii ’90 care se vinde cu mii de lei în 2023. Care este aceasta și cât costă
Amatorii de monede și bancnote vechi sunt tot mai mulți în ultimii ani în România, astfel că piața dedicată celor pasionați de numismatică este tot mai mare.
Site-urile specializate în vânzări, dar și rețelele sociale sunt pline de oferte și anunțuri referitoare la vânzarea de bancnote și monede, iar prețurile sunt din ce în ce mai mari.
Este și cazul unei bancnote din anii ’90, pe care un român a scos-o la vânzare pentru 2.500 de lei.
Potrivit specialiștilor, sunt trei factori care determină valoarea monedelor și a bancnotelor rare: vârsta, starea și tirajul, acesta din urmă fiind cel mai important. Citește mai mult…
Sursa foto: Shutterstock