Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susține că urmează să elaboreze un regulament de parcare în București, cu ajutorul căruia va înlătura mașinile parcate pe prima bandă a bulevardelor.
Potrivit lui Nicușor Dan, prin îndepărtarea mașinilor de pe banda 1 se va asigura spațiul necesar pentru banda unică a STB.
„Noi ne învârtim de ani de zile într-un cerc vicios. Oamenii nu renunţă la maşină, pentru că transportul public nu merge. Nerenunţând la maşină, o parchează pe prima bandă, legal sau ilegal, în funcţie de caz, şi atunci nu mai ai loc să faci benzi pentru transportul public. O să vedeţi foarte curând o propunere de regulament de parcare, dar care nu o să fie iubit de o parte din oameni, dar o să fie iubit de alta”, a declarat Nicuşor Dan la TVR 1.
Potrivit edilului, regulamentul va trebui să intre în dezbatere, apoi aprobat de Consiliul General al Municipiului București, până la sfârșitul acestui an.
„Regulamentul ne va permite să avem spaţii pentru banda unică şi pentru pistele de biciclete”, a mai precizat Nicușor Dan.
Bucureștiul are foarte puține benzi unice pentru transportul public, iar aglomerația și traficul duc la timpi foarte mari de așteptare.
Ca atare, transportul public de suprafață din București este în prezent blocat în trafic, iar sute de autobuze și troleibuze stau la cozile infernale care se crează în marile intersecții. Pe de altă parte, în zilele de vară, multe dintre autobuze, troleibuze și tramvaie sunt ca niște adevărate saune pe roți.