De ce nu vor avea elevii VACANȚĂ de Paște anul următor. Ministrul Educației: ”Avem o situație deosebită!”
Potrivit ministrului Educației, Ligia Deca, în anul școlar 2023-2024 va exista o situație deosebită în ceea ce privește vacanța de primăvară. Ea a anunțat că vacanța de primăvară va fi între Paștele Catolic şi cel Ortodox, ținând cont că este o distanță mare, de peste o lună de zile, între cele două sărbători.
Potrivit ministrului, noua structură a fost stabilită împreună cu elevii, părinții și sindicatele cadrelor didactice, reprezentați în Comisia pentru dialog social.
„Pentru anul școlar următor avem o situație deosebită. În anul respectiv, avem o distanță mare între sărbătorile pascale catolice și sărbătorile pascale ortodoxe, este cam o lună de zile. În logica împărțirii echilibrate a modulelor, adică să avem un număr de săptămâni comparabile, vacanța pică fix la mijloc. Da, deci există zilele libere legale pentru cele două sărbători, iar vacanța de primăvară pică undeva la mijloc”, a precizat ministrul Educației, potrivit Agerpres.
Ministrul a fost întrebat și cu privire la nemulțumirile părinților legate de faptul că vacanța nu coincide cu perioada sărbătoririi Paștelui. Ligia Deca a răspuns că, în Comisia pentru dialog social, a fost cerută şi părerea reprezentanților elevilor, părinților şi cadrelor didactice cu privire la această soluție, iar argumentele care au fost expuse au ţinut de organizarea olimpiadelor şcolare, egalitatea de tratament între confesiuni şi echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic.
„Noi am deschis, am avut în dezbatere publică structura anului școlar. În contextul Comisiei pentru dialog social, am cerut părerea elevilor, părinților, sindicatelor. Nu am avut în ședință argumentată nevoia mutării acestei vacanțe de primăvară dintre module înspre vacanță de Paște. Unul dintre argumentele pe care le-au adus pentru a păstra acea săptămână aşa cum am propus-o inițial este nevoia de spațiu în timpul vacanței pentru organizarea diferitelor etape ale olimpiadelor școlare. Acesta au fost unul dintre motive, dar motivul principal pentru care această vacanță se află între cele două sărbători pascale, pe lângă egalitatea de tratament între confesiuni, este şi echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic. Este normal ca ele să nu fie dezechilibrate din punct de vedere al numărului de săptămâni. De aceea am rămas pe această variantă”, a explicat ministrul Ligia Deca.