Începând de marți, 1 februarie, certificatul verde nu mai va mai fi valabil în UE dacă ultima doză a fost făcută acum mai mult de nouă luni, șeful DSU, Raed Arafat precizând că „acest lucru se va reglementa și în România”.
„De mâine (marți – n.red.) intră regulă că cei care au ultima doză, a doua doză făcută de 9 luni sau mai mult nu se mai recunoaște certificatul lor decât dacă fac cea de-a treia doză. Acest lucru urmează să fie reglementat și în România în curând. La noi încă este certificatul pe două doze, dar urmează să fie reglementat și acest aspect, ca să intre în concordanță cu regulile europene. (…) Mâine intră persoana respectivă (cu vechea schemă de vaccinare – n.red.), dar în curând normal trebuie să ne aliniem și regulilor europene. Așa că, la un moment dat, cei care au peste 9 luni de la a doua doză și n-au făcut a treia doză vor trebui să aibă test”, a afirmat Raed Arafat.
Șeful DSU a precizat, în acest context, că în România, certificatul verde va putea fi folosit în continuare, chiar dacă au trecut mai mult de nouă luni de la ultima doză primită de pacient.
„Certificatul digital în România va trebui să fie adaptat regulilor UE printr-un act normativ, lucru care urmează să se facă. În momentul în care se face se va aplica regula europeană generală, care este două doze, 9 luni de la ultima doză, sau dacă au trecut 9 luni va trebui să fie făcută a treia doză”, a explicat sursa citată anterior.
Comisia Europeană a adoptat, în 21 decembrie, norme referitoare la certificatul digital al UE privind COVID, stabilind o perioadă de acceptare obligatorie de 9 luni (exact 270 de zile) a certificatelor de vaccinare pentru călătoriile în interiorul UE.
O perioadă clară și uniformă de acceptare a certificatelor de vaccinare va garanta că măsurile privind călătoriile vor fi în continuare coordonate, astfel cum a solicitat Consiliul European în cadrul ultimei sale reuniuni din 16 decembrie 2021. Noile norme vor garanta că restricțiile se bazează pe cele mai bune dovezi științifice disponibile, precum și pe criterii obiective. Coordonarea continuă, un element esențial pentru funcționarea pieței unice, va oferi claritate cetățenilor UE în exercitarea dreptului la liberă circulație, potrivit Comisiei.
„O perioadă de valabilitate armonizată pentru certificatul digital al UE privind COVID este o necesitate pentru libera circulație în condiții de siguranță și pentru coordonarea la nivelul UE. Forța și succesul acestui instrument de neprețuit pentru cetățeni și întreprinderi rezidă în utilizarea sa coerentă la nivelul întregii Uniuni. Acum trebuie să ne asigurăm că toate campaniile de administrare a dozelor de rapel se desfășoară cât mai rapid posibil, că un număr cât mai mare de cetățeni sunt protejați de o doză suplimentară și că certificatele noastre rămân un instrument esențial pentru călătorii și pentru protecția sănătății publice”, a declarat Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.