Prima pagină » Actualitate » De la „BALUL ÎNSURAȚILOR” din Reghin direct la spital. Zeci de persoane, suspectate de toxiinfecție / Activitatea restaurantului, SUSPENDATĂ

De la „BALUL ÎNSURAȚILOR” din Reghin direct la spital. Zeci de persoane, suspectate de toxiinfecție / Activitatea restaurantului, SUSPENDATĂ

UPDATE. Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea restaurantului din Reghin care a organizat „Balul însuraţilor”, eveniment la care peste 30 de persoane au acuzat stări specifice toxiinfecţiei alimentare. Personalul care a pregătit mâncarea urmează să fie testat pentru a se stabili dacă vreunul dintre angajaţi a fost purtător de bacterii patogene. 

Potrivit ANSVSA, la evenimentul „Balul Însuraţilor” din Reghin, au participat aproximativ 350 de persoane, iar 37 dintre acestea au prezentat simptome specifice unei toxiinfecţii alimentare, 29 fiind transportate la Spitalul din Reghin.


ȘTIREA INIȚIALĂ. Cel puțin 30 de persoane au acuzat greţuri, cel mai probabil din cauza unei toxiinfecţii alimentare, în timp ce participau la „Balul Însuraților” din Reghin, un eveniment cu mare tradiție în zonă.

A urmat apoi o acțiune de amploare a echipelor de la comisariatele ANPC Mureș și Bistrița, care au efectuat controale în localitatea Reghin, județul Mureș. La eveniment au luat parte peste 400 de oameni. Acțiunile au fost coordonate de Directorul general al ANPC, Paul Anghel.

De la distracție la spital. Inspectorii ANPC, controale de amploare la un local din Reghin

Reamintim că zeci de oameni au ajuns la spital în Reghin, acuzând stări de rău, după ce au participat la „Balul Însuraților”, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente tradiționale din județul Mureș.

Locația a fost evacuată, iar zona de preparare a fost sigilată, scopul fiind acela de a proteja sănătatea consumatorilor și de a verifica sursa incidentului.

Din informațiile existente, 30 dintre cei 400 de invitați au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pe durata întregii intervenții a fost activat planul roșu. Potrivit informațiilor Gândul, a fost aplicată o amendă contravențională de 25.000 (aplicat) /4.000 (de încasat) și oprirea temporară a serviciilor.

Potrivit surselor Gândul, locația – SC Gliga Company SA Reghin – ar aparține deputatei PSD Dumitrița Gliga și tatălui său, politicianul Vasile Ghiorghe, fost parlamentar PSD. Deputata și tatăl său așteaptă momentan rezultatele probelor alimentare de la laborator.

„O mizerie de nedescris în bucătărie, în spaţiile de pregătire a preparatelor”

Cristian Popescu-Piedone, preşedintele ANPC, a declarat că la restaurantul din Reghin – de unde zeci de clienţi au ajuns la spital cu suspiciuni de toxiinfecţie alimentară – inspectorii ANPC au găsit alimente neconforme şi ”o mizerie de nedescris” în bucătărie.

Șeful ANPC s-a referit la ”o situaţie de nedescris” în cadrul spaţiilor alimentare, în ceea ce priveşte depozitarea şi temperaturile la care erau păstrate alimentele.

”S-au găsit alimente neconforme, atât în mâncarea servită consumatorilor, cât şi în spaţiile de depozitare, o mizerie de nedescris în bucătărie, în spaţiile de pregătire a preparatelor care urmeau să iasă în consumul public”, a declarat oficialul.

„Acţiunea de control va continua în perioada următoare”

Cristian Popescu-Piedone a relatat că a aflat despre situaţia de la Reghn de la un prieten care locuieşte vizavi de estaantl de la cae zeci de persoane au ajuns la spital.

”În urma acţiunii de control desfăşurate la faţa locului, s-a procedat la sigilarea spaţiilor de depozitare şi la oprirea temporară a prestării de servicii de alimentaţie publică. Reprezentanţii instituţiilor implicate în această acţiune acţionează pe culoarele de competenţă, în vederea verificării respectării reglementărilor în vigoare. Acţiunea de control va continua în perioada următoare”, a anunţat ANPC.

Autorităţile din judeţul Mureş au activat, sâmbătă seară, planul roşu de intervenţie, după ce mai multor persoane li s-a făcut rău, într-un restaurant din Reghin. În local se aflau 400 de oameni, 30 fiind duşi la spital. La faţa locului au ajuns unsprezece ambulanţe şi un punct medical, dar şi echipajul care intervine în caz de risc chimic, radiologic, biologic şi nuclear (CBRN).

Oprirea temporară a serviciilor până la remedierea tuturor deficiențelor

Acțiunea de control va continua în perioada următoare, iar detalii suplimentare vor fi comunicate pe parcursul zilei de mâine.

  • S-au retras 45,75 kg preparate (sigilii)
  • Răcitoare nespecifice în care se păstrau preparate alimentare (Coca Cola, Ciuc)
  • Lipsă cântar verificat și omologat
  • Produse cu ddm depășiți 2022 (sosuri ciocolată )
  • Pastile pentru dezinfectat expirate din 2018
  • Mobilier nespecific în bucatarie
  • Mobilier bucătarie cu rugină
  • Pentru produsele neservite (care urmau a fi servite) a fost aplicata măsură de reținere oficiala de către DSVSA

Sursă foto: Foto: captură video Newsweek

CITIȚI ȘI:

Plan ROȘU de intervenție la Balul Însuraților din Reghin. Zeci de oameni au ajuns la spital acuzând stări de rău

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?