De la potop la caniculă. Temperaturi de peste 35 de grade în toată țara, începând de marți

De la potop la caniculă. Temperaturi de peste 35 de grade în toată țara, începând de marți

Meteorologii avertizează că, începând de marți, vremea va deveni călduroasă în toată țara, caniculară la început în Banat și  Crișana, apoi și în celelalte regiuni, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Informarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie intră în vigoare luni, la ora 22.00, și este valabilă până vineri seară.

Specialiștii de la Prognoze Meteo au explicat, pentru Gândul, că schimbarea de vreme se datorează unei mase de aer foarte cald dinspre nordul Africii, care este antrenată spre România și aduce un prim val de caniculă.

Temperaturile vor atinge chiar și valori extreme prin vestul și sud-vestul țării, unde vor fi 38 – 39 de grade.

Încălzirea se va resimți, odată cu a doua parte a săptămânii, și prin Muntenia, Moldova, Dobrogea, dar aici cele mai ridicate temperaturi vor ajunge la 34 – 35 de grade. În aceste zone, și ploile vor fi mult mai prezente, mai ales în prima parte a săptămânii.

Chiar dacă mai scad în intensitate, precipitațiile nu vor dispărea în această săptămână, astfel că prin Muntenia, Dobrogea, Moldova, zonele montane, dar și prin Crișana, se pot acumula 25 – 30 l/mp (pe crestele Meridionalilor chiar spre 50 – 60 l/mp).

Prin Banat, sud-vestul Olteniei, nord-vestul Maramureșului, ploile aproape vor lipsi cu desăvârșire, iar în restul zonelor se pot acumula între 5 – 10 l/mp.

Marți, 22 iunie: caniculă în vestul Banatului

Noaptea de  luni spre marți se anunță a fi una foarte caldă, tropicală, prin Banat, Crișana, vestul Maramureșului, sudul Olteniei, regiuni unde se pot atinge și 22 – 23 de grade. În restul țării, vor fi temperaturi minime de la 17 spre 19 grade, iar în zonele montane, 11 – 13 grade, cu 8 – 9 grade pe creste.

Încălzirea se va resimți și la nivelul temperaturilor maxime, astfel că se va atinge, pentru prima dată în această vară, pragul de caniculă, prin vestul Banatului, unde vor fi 35 de grade.

Foarte cald va fi și în sud-vestul Olteniei, în restul Banatului, în Crișana, regiuni unde mercurul din termometre va urca spre 32 – 34 de grade.

În restul țării vor fi temperaturi de 27 – 29 grade, cu 22 – 23 de grade în zonele montane (18 – 19 grade pe creste).

Condiții de ploi slabe, furtunoase, vor fi pe timpul nopții, prin zona Crișanei, iar după-amiaza, la nivelul întregii țări. Cantități mai importante se pot acumula prin zona Carpaților Meridionali (10 – 15 l/mp).

Miercuri, 23 iunie: 37 de grade în Banat, Crișana, Oltenia și Maramureș

Temperaturi minime caracteristice nopților tropicale vor fi atinse în mare parte din țară. Vor fi 22 – 23 de grade prin Banat, Crișana, Oltenia, respectiv 19 – 20 de grade în Muntenia și Dobrogea.

Transilvania și Moldova vor avea parte de minime de 18 – 19 grade, iar în zonele montane, temperaturile se opresc la 13 – 15 grade, cu 10 – 11 grade pe creste.

În Banat, vestul Crișanei, Oltenia, vestul Maramureșului, procesul de încălzire continuă și vor fi atinse chiar 37 de grade (34 – 35 pe arii extinse din aceste regiuni), în timp ce prin Transilvania vor fi valori de 30 – 31 de grade.

În restul țării (Muntenia, Moldova, Dobrogea), temperaturile maxime nu vor depăși 28 – 29 de grade.

Tot în aceste regiuni (Muntenia, Moldova, Dobrogea, zonele montane aferente) se concentrează și ploile, care pot aduce cantități și de 5 – 10 l/mp.

Joi, 24 iunie: 39 de grade în Banat și Crișana

O nouă noapte caldă, cu minime care ajung la 20 – 22 de grade prin sudul Olteniei, Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei, Banat, Crișana, în timp ce în restul zonelor, temperaturile nu vor depăși 18 – 19 grade. În zonele montane, vor fi minime de 14 – 15 grade, cu 11 – 12 grade pe creste.

Canicula extremă continuă să se manifeste în Banat și Crișana, unde se vor atinge temperaturi de 37 – 39 de grade, dar și prin Oltenia și vestul Maramureșului se vor înregistra 35 – 36 de grade.

Temperaturile mai cresc cu un grad și prin Muntenia, Dobrogea, Moldova, dar nu vor depăși 29 – 30 de grade, iar prin zonele montane, 25 – 26 de grade, cu 20 – 21 de grade pe creste.

Ploi slabe (sub 1 l/mp) mai sunt posibile prin Muntenia, Dobrogea, Moldova, zonele montane și Crișana.

Vineri, 25 iunie: 37 de grade în Oltenia

Noaptea, temperaturile minime vor ajunge la 23 – 25 de grade prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Crișana, iar în restul țării, nu vor urca mai sus de 18 – 20 de grade, cu 14 – 15 grade prin zonele montane.

Cele mai ridicate maxime ale zilei vor fi în Oltenia (36 – 37 grade), Banat (35 – 36 grade), în timp ce în restul țării, vor fi temperaturi de 32 – 33 de grade. Și în zonele montane va fi cald, cu 26 – 28 de grade, respectiv 20 – 21 de grade pe creste.

Condiții de ploi slabe vor fi prin Oltenia, Muntenia, sudul Dobrogei și în zonele montane.

Sâmbătă, 26 iunie: 33-35 de grade în aproape toată țara

Prima zi a ultimului weekend din iunie vine cu temperaturi de 33 – 35 de grade la nivelul întregii țări, cu excepția Transilvaniei și a zonelor deluroase din Oltenia, Muntenia, Moldova, unde vor fi valori de 28 – 30 de grade.

În zonele montane, temperaturile maximele ajung la 26 – 27 de grade, cu 17 – 18 grade pe creste.

Condiții de ploi vor fi în bună parte din țară, dar prin Crișana și Apuseni se pot acumula și 15 – 20 l/mp.

Duminică, 27 iunie: 37-39 de grade în Banat, Crișana, Oltenia

Temperaturi extreme vor fi prin Banat, Crișana și Oltenia (37 – 39 de grade), în timp ce în restul țării vor fi 34 – 35 de grade.

În zonele montane se vor atinge și 27 – 28 de grade, cu 19 – 20 de grade pe creste.

Condiții de ploi vor fi prin zonele montane, în nordul Crișanei, în Maramureș și nordul Olteniei (3 – 5 l/mp).

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar