Prima pagină » Actualitate » De necrezut câte ore a făcut un șofer român din Predeal în Bușteni: „Același timp în care, în Ungaria, am parcurs 208 km”

De necrezut câte ore a făcut un șofer român din Predeal în Bușteni: „Același timp în care, în Ungaria, am parcurs 208 km”

De necrezut câte ore a făcut un șofer român din Predeal în Bușteni: „Același timp în care, în Ungaria, am parcurs 208 km”
De necrezut câte ore a făcut un șofer român din Predeal în Bușteni: „Același timp în care, în Ungaria, am parcurs 208 km”

O jurnalistă de la publicația Observatorul Prahovean descrie într-un editorial starea drumurilor din România povestind că a făcut, cu mașina, 2 ore și 11 minute între Brașov și Predeal, aceeași durată în care a parcurs cei 208 kilometri dintre Budapesta și Cenad.

Ea spune că, în general, traseul dintre Ploiești și Brașov este un adevărat coșmar pentru șoferi și spune că în general este mult mai bine să mergi cu mașina în Ungaria decât în România.

„Atunci când ești ploieștean și alegi să pleci cu mașina în concediu în afara țării, și trebuie să ieși prin vestul României, adică vămile Nădlac sau vama Cenad, cel mai greu drum, indiferent că mergi până la Budapesta sau până la Veneția, este de la Ploiești până la Sibiu, cu punctul maxim Ploiești – Brașov. (…)

La întors, de la Budapesta la vama Cenad, am făcut, pe ceas, 2 ore și 8 minute o distanță de puțin peste 200 de kilometri.

S-a mers ață, pe autostrăzi, M0, M5, și alte M-uri, nici nu mai știu exact care. Repet, am traversat practic Ungaria.

Odată intrați în țară, lucrurile au început să se complice. Pe porțiunea de deviație din cauza lipsei autostrăzii A1 între Timișoara și Sibiu, am prins blocaj, unde am pierdut mai bine de 30 de minute, iar apoi, «cireașa de pe tort» a reprezentat-o ieșirea din Predeal”, spune jurnalista.

„Ne-am încăpățânat să rămânem pe DN1”

Aceasta mai spune că a ignorat recomandările aplicațiilor de a nu merge pe DN1 și de a alege o rută alternativă, decizie pe care, ulterior, a regretat-o.

„Având de la dus experiența serpentinelor de pe DN1A, am ales să ignorăm «sfaturile» tuturor și, la Brașov, ne-am încăpățânat să rămânem pe DN1, deși săracul GPS dăduse în bâlbâială deja îndemnându-ne să ne întoarcem. Mai avea puțin și țipa la noi. Știa el de ce. Numai că el nu ținea cont de «încărcătura» mașinii. (…)

Râdeam când am trecut, în Predeal, de intersecție cu drumul de Bran-Râșnov. Era liber acolo unde, cu ani în urmă, stătusem într-o marți vreo 2 ore. Imediat însă după ce am trecut podul, ne-am oprit în coloană. Astfel, ceasul arăta ora 13:51 când ne-am oprit. Același ceas arăta 15:56 când am reușit să… ieșim din Bușteni! Nu, nu să ajungem acasă, la Ploiești!

În total 11,2 km!!! În 2 ore și 5 minute!!! Același timp pe care, în Ungaria, am parcurs 208 kilometri!!!”, mai scrie ea.

Jurnalista mai spune că trecerea de pietoni din Bușteni este o mare problemă atunci când vine vorba despre traficul de pe DN1 și se declară nemulțumită în general de starea drumurilor din România. Potrivit acesteia, este inacceptabil ca în alte țări să se poată circula civilizat, iar în România nu.

„Cel mai bun exemplu a fost drumul pe care l-am făcut în weekend, din Ungaria la Ploiești. Am traversat o țară întreagă aproape în același timp în care am parcurs drumul Predeal – Bușteni! Trist! Foarte trist!”, încheie jurnalista.

Sursa foto: Observatorul Prahovean

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?