De unde ar fi făcut rost Nuțu Cămătaru de un dromader și un cangur alb. Care este principala ipoteză a polițiștilor
Polițiștii au o ipoteză în legătură cu locul din care provin animalele sălbatice descoperite, la jumătatea săptămânii trecute, în curtea casei din București a liderului interlop Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru. Anchetatorii au declanșat o anchetă după ce bărbatul ar fi refuzat să explice de unde a reușit să ia un dromader în toată firea, două maimuțe mari și un cangur alb.
Până în iarna lui 2013, răgetele leilor lui Nuțu Cămătaru erau ceva obișnuit în zona străzii Sălaj din cartierul Ferentari, unde se află ferma liderului interlop. Acesta a rămas fără carnivorele mari după ce autoritățile au descins în curtea lui, de unde au ridicat doi urși și patru lei.
Anii au trecut, iar Nuțu Cămătaru și-a schimbat viața în mod radical. A divorțat, s-a recăsătorit și s-a mutat la Snagov, unde și-a ridicat o altă vilă. Totuși, la zece ani de atunci, polițiștii au descoperit că acesta a dus pe proprietatea din Ferentari alte animale sălbatice.
Conform autorităților, polițiștii ilfoveni ar fi descins pe proprietatea lui Ion Balint deoarece căutau un cal pe care cineva îl declarase pierdut și despre care existau indicii că ar fi ajuns, în mod ilegal, în curtea lui Nuțu Cămătaru.
Nuțu Cămătaru este așteptat la Poliție
Anchetatorii nu au găsit calul, dar au descoperit în schimb că liderul interlop își refăcuse vechea grădină zoologică. De această dată, în cuști și țarcuri erau păsări răpitoare, dar și un dromader adult și un cangur alb. Totodată, ar fi fost găsiți și mai mulți câini cu urechile cupate, operație interzisă în România, în condițiile în care este considerată drept un act de cruzime îndreptat împotriva animalelor.
Surse apropiate anchetei au dezvăluit, pentru Gândul, că Nuțu Cămătaru ar fi refuzat să spună de unde provin animalele sălbatice, dar ar fi afirmat că se va prezenta la Poliție cu actele de proveniență.
Conform surselor citate, anchetatorii ar fi demarat o anchetă pentru a stabili cum a ajuns dromaderul respectiv în curtea lui Ion Balint, dar și proveniența cangurului alb, un animal foarte rar, originar din Tasmania.
O ipoteză luată în calcul de oamenii legii este că Nuțu Cămătaru ar fi preluat, printr-un intermediar, câteva animale dintr-o grădină zoologică ucraineană, închisă din cauza războiului, mai ales că, din datele deținute de anchetatori, animalele sălbatice deținute de clanul Cămătarilor ar fi fost importate, prin intermediul unor dealeri, din Serbia și Ucraina.
CITEȘTE ȘI: